Secretarul de stat în ministerul Transporturilor anunță că a fost desemnat constructorul pentru reluarea lucrărilor de lărgire la 4 benzi a Centurii Capitalei între DN2 și A2. Este al treilea contract pentru acest tronson de drum.
Constructorul urmează să reia lucrările de la stadiul fizic de 20,76%.
DN2 – A2 are constructor, anunță Irinel Ionel Scrioșteanu într-o postare pe pagina de Facebook.
Asocierea MARISTAR COM SRL (lider) – HYDROSTROY AD – PATSTROY VDH EAD va relua lucrările de lărgire la 4 benzi a Centurii Capitalei între DN2 și A2.
Acesta este al treilea contract pentru porțiunea de drum DN2 – A2. Ceilalti constructori nu au fost serioși iar, în ultimii 8 ani, au fost reziliate două contracte.
Acesta va fi cel de-al treilea contract de execuție pentru sectorul de drum DN2 – A2, anterior, în ultimii 8 ani, fiind reziliate două contracte din cauza neseriozității constructorilor, explică secretarul de stat în ministerul Transporturilor.
Lucrările vor fi reluate de la stadiul fizic de 20,76%, iar noul constructor va executa următoarele:
Contractul are o valoare estimată de peste 451 de milioane lei (fără TVA). Banii necesari lucrărilor provin din fonduri europene nerambursabile, din cadrul PT – Programul Transport 2021-2027.
Asocierea de antreprenori va avea la dispoziție 24 de luni: 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor.
Secretarul de stat în ministerul Transporturilor speră să nu fie depuse contestații, astfel încât să poată fi semnat contractul în perioada ce urmează și lucrările să înceapă la primăvară:
Sper ca în următoarea perioadă să nu fie depuse contestații privind desemnarea câștigătorului, astfel încât să putem semna contractul de execuție cât mai repede și constructorul să înceapă lucrările in primăvara anului viitor.