Voiculescu, sărăcia și medicul-șaman. Zeii la care ne închinăm degeaba pe furiș

13 apr. 2021
146 Afișari
Voiculescu, sărăcia și medicul-șaman. Zeii la care ne închinăm degeaba pe furiș

Deși e agresiv exploatată politic, problema VV nu e deloc limpede doctrinar sau partinic, atacurile vin from everywhere. Ar fi absurd să suspectăm tot spectrul de securism, mafiotism medical și alte d’astea, așa ca n-ar strica o privire dintr-un punct de observație ceva mai înalt. De exemplu, cum înțeleg românii sistemul medical? Ce percepție au asupra ansamblului - și nu de ieri de azi, ci în ultimii mulți zeci de ani?

Un răspuns ar putea fi mixul oarecum șamanic de frică si admirație. Medicul a rămas o statuie impenetrabilă, un obiect animistic supranatural înzestrat în raport cu common folk, potențial letal în exact aceeași masură în care e și binefăcător, ființă ale cărui toane nedescifrabile pot fi inmuiate prin ofrande sau, dimpotriva, stârnite malefic.

Am văzut asta în Tribul meu, mama era unica vorbitoare cu spiritele, ea era purtătoarea de șpaga la doctor, eu și taică-meu fiind niște bicisnici ignoranți. Ne întorceam ritualic cu spatele cand avea loc contactul magic, ochii noștri profani fiind pe loc expuși blestemelor dacă am fi privit direct orbitorul act al touch-ului mistic – recte, strecurarea plicului. 

Când o întrebam cum procedeaza („de unde ai atâta tupeu, mânca-ți-aș…?”) mă repezea scurt, conștientă de impotența mea spirituală, pe românește eram prea prost ca sa înțeleg mersul supranatural al lucrurilor.

Frica mi-a rămas, totuși, întipărită în matrice, și acum mă foiesc dezorientat la ieșirea din cabinet, știu intestinal că mai tre’ ceva, incantatia, ritualul de îmbunare, la dracu’, aș fi vrut să nu fiu atât de înfumurat când respingeam tradiția în copilărie. 

Desigur că reprezentarea totemică a medicului nu e o specificitate românească, dar probabil e mai acută în societățile trecute prea brutal (de către comunism) din ruralul năpădit de frici într-o modernitate forțată și mai ales glacială în raport cu supraîncălzitele noastre propulsoare emoționale. 

La fel ca bolovanul însuflețit din legendele păstorilor-culegători, și medicul e o entitate îmbibată cu trăsături ezoterice inaccesibile. 

Mai mult, e cam singura magie științifică din proximitatea omului obișnuit. Cum rocket-scientiști nu prea avem, nici nu ne trebuie, el ramane în societatile post-agrare un obiect în sine almost religios – cult la care a contribuit masiv și comunismul disperat să găsească un înlocuitor ai vechilor metehne pre-moderne. 

Șpaga devine astfel o negociere ritualică rapid absorbită cultural în raport cu noua deitate. De aici până la feuda intangibilă, medicul-zeu care e obligatoriu superior moral și, deci, trebuie protejat cu piepturile goale de către initiații tradițiilor, mai e doar un pas mic – dom’ doctor mi-a reparat beteșugul cu trucurile lui magice, cine-s eu, un muritor plăpând aflat la cheremul benevolenței sale, să-i pun în discuție obiceiurile sau hotărârile?

A fost nasol cu pandemia cand au început sa ridice din umeri – sanchi, că nu știu ce-i cu covidul, iar „biserica” a început să se clatine. Poporul e schimbător, mai ales când iti acorda atributul de sacralitate, nu concepe îndoieli și pipăieli, nu așa merge treaba în lumea spiritelor, iar lucrurile au evoluat rapid. 

A apărut oculta medicală, obligatoriu satanică, aflată în lupta cu vechiul panteon al medicului-zeu, o confruntare apocaliptică, olimpiană, la care, pac, s-a trezit și Vlăduț care nu știe de capu’ lui.

Nota B365.ro: E bine și probabil că foarte sănătos să mai schimbi perspectivele, să te plimbi puțin și pe alte străzi decât pe strada ta, deseori ajută să înțelegi mai bine ce (ți) se întâmplă. Mulțumim pentru perspective, Tudor! 🙂

Cookies