ASCUNSE ÎN BUCUREȘTI

Voi știți istoria Podului Grant? Totul a pornit de la o poveste de dragoste de la Revoluția din 1848

Povestea Podului Grant din București, un adevărat simbol al zonei, este una încântătoare și veche de aproape 200 de ani, cu mult înainte de apariția echipei Rapid la porțile sale. Este o poveste de dragoste cu străini, revoluții și mulți, mulți copii.

Un scoțian a dat numele Podului Grant

Deși ocupă un loc important în inimile bucureștenilor și pe hărțile bucureștenilor, puțini dintre aceștia știu că povestea Podului Grant a început de la o poveste de dragoste dintre un scoțian și o tânără româncă din vestitul neam al Goleștilor, luptători în Revoluția de la 1848.

Un britanic ajunge la București în 1837

În anul 1837, Effingham Grant, un respectabil cetățean britanic în vârstă de doar 16 ani, ajunge în Valahia de atunci, în calitate de secretar al consulului britanic al vremii.

El o cunoaște pe Zoe Racoviță, nepoata Zincăi și a lui Dinicu Golescu, de care se îndrăgostește iremediabil, iar în 1850 se căsătorește cu aceasta. Cei doi au avut nu mai puțin de 16 copii, care au fost naturalizați români prin decizia Senatului.

Împreună, Effingham și Zoe moștenesc Palatul Belvedere

La vârsta de 34 de ani, Effingham hotărâște să se lanseze în afaceri și înființează Manufactura de tutun Belvedere, care devine ulterior „Regia Monopolurilor Statului”, de aici zona primind ceva mai târziu numele de „Regie”.

Numele podului vine de la Effingham Grant (1820–1892), secretar al consulatului Regatului Unit la București în prima jumătate a secolului al XIX-lea. După falimentul fabricii sale „Fonderia de la Belvedere”, Grant este nevoit să vândă statului o parte din terenurile moștenite de la boierii Golești (Grant fiind căsătorit cu nepoata marelui logofăt Dinicu Golescu). Restul proprietății a fost parcelat de Grant, terenurile fiind vândute lucrătorilor de la CFR.

Podul Grant este unul din simbolurile clubului de fotbal Rapid București, al cărui stadion este plasat lângă una din bretelele de acces.

În anul 1865 el înființează prima crescătorie de orhidee de unde și numele de Strada Orhideelor. Unul dintre fiii celor doi, Robert Grant, a devenit inginer, el participând la construirea podului peste calea ferată, dinspre Calea Griviței spre Crângași. Podul a fost botezat Effingham Grant în onoarea tatălui lui Robert.

Povestea de dragoste se termină în 1892

Povestea frumoasă de iubire a soților Grant s-a încheiat brusc, în anul 1892. Cei doi au murit unul după celălalt, într-un interval de doar două săptămâni. Mai întâi Zoe, de boală, iar apoi Effingham, de tristețe și de singurătate.
Iar acest Effingham Grant avea o soră, Mary Grant. Ea s-a măritat cu C.A. Rosetti, devenind Maria Rosetti. Pe ea a pictat-o pictorul Rosenthal în chip de Romania revoluționară, la 1848.

Povestea propriu-zisă a podului Grant

Primul pod, inaugurat în 1909, consta din patru tabliere metalice din oțel pudlat, cu deschiderea de 42 m, cu grinzi cu zăbrele calea jos, de tip Schwedler, care au fost recuperate de la podul peste râul Putna Seacă, de pe linia Buzău-Mărășești, când acestea au fost înlocuite cu altele din oțel. Ulterior, când au fost construite cele două linii de acces în depoul București Călători, podul Grant a fost lungit cu două deschideri de câte 10 m, din grinzi metalice înglobate în beton.În anul 1929, „Atelierele Centrale de Poduri”, întreprindere proprie a Companiei de Căi Ferate din România, specializată în uzinarea și montajul podurilor de cale ferată, a executat lucrări de consolidare a Podului Grant.

La sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80, paralel cu acesta a fost construit un nou pod. Noul pod Grant, care trece peste un grup de căi ferate de 136 de metri lățime, a fost construit conform noilor standarde antiseismice stabilite după cutremurul din 1977.

A fost aleasă o structură economică constructiv, cu grinzi precomprimate de beton, o tehnologie constructivă avansată, realizată cu resurse românești la întreprinderea Granitul. Pasajul principal asigură pe fiecare sens circulația traficului auto pe două benzi și a tramvaiului pe o linie, lățimea totală pentru un sens fiind de 10,50 m cu banda de 1,20 m între ele. În afară de pasajul principal există și 6 pasaje amplasate pe bretelele de legătură cu diversele artere de circulație din zonă.

Pasajele de acces din calea Giulești și de coborâre pe calea Giulești asigură circulația vehiculelor pe o bandă în sens unic, având lățimea de 5,50 m. Celelalte pasaje pe bretele asigură circulația rutieră pe două benzi de circulație, câte una pe sens, având o lățime totală de 11,00 m.

După terminarea podului nou, tablierele metalice ale podului vechi au fost îndepărtate, dar pilonii podului inițial au rămas prezenți între liniile de cale ferată. Asupra căii de rulare a podului s-au efectuat de atunci mai multe lucrări de reabilitare și întreținere.

În forma actuală, podul unește cartierul Crângași de Strada Turda, trecând (de la Vest la Est) pe deasupra căii Giulești, căii ferate spre Gara de Nord și căii Griviței. Podul are opt bretele de acces pentru cele două străzi care trec pe sub el. Pe pod circulă linia de tramvai 41 care este prima linie de metrou ușor din București.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button