BAZAR

Vladimir Ghika, beatificat pe 31 august în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne oficiată la Romexpo

Potrivit site-ului Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, Sfânta Liturghie a beatificării va fi prezidată de trimisul Papei Francisc, cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, scrie Agerpres.

Odată declarat fericit, monseniorul Vladimir Ghika (1873-1954) va fi înscris în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice şi introdus în calendarul Bisericii locale, al arhidiecezei, şi sărbătorit la 16 mai, ziua martiriului său.

În seara zilei de vineri, 30 august, va avea loc o veghe de rugăciune în Catedrala Sfântul Iosif, iar în după-amiaza zilei de sâmbătă, 31 august, la Biserica vicarială greco-catolică Sf. Vasile cel Mare, se va celebra o slujbă în cinstea noului Fericit Vladimir Ghika, cu acatistul şi sfinţirea cu Sfântul Mir a icoanei Fericitului.

Duminică, 1 septembrie, în Catedrala Sfântul Iosif, va fi celebrată Sfânta Liturghie de mulţumire, cu venerarea icoanei şi a moaştelor Fericitului.

Monseniorul Vladimir Ghika este al treilea martir catolic din România, din perioada prigoanei comuniste, declarat fericit de către Biserica Catolică, după Szilard Ignac Bogdanffy (2010), episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare şi Oradea, mort în 1949 în închisoarea din Aiud, şi Janos Scheffler (2011), episcop romano-catolic de Satu Mare, mort în 1952 în închisoarea din Jilava.

Beatificarea (din lat. beatificatio) este actul prin care Papa, în urma unor investigaţii începute în dieceză şi continuate la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, acordă unui creştin catolic decedat, care a fost martirizat sau care a practicat toate virtuţile în chip eroic, titlul de „Fericit” şi permite să i se aducă un cult public de către un grup limitat de credincioşi, cum ar fi o ţară, o dieceză etc.

Vladimir Ghika s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol (Istanbul – Turcia), nepot al ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Vodă (1849-1856), fiul lui Ioan Ghika (general de divizie, ministru plenipotenţiar) şi al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendentă din Henric al IV-lea, regele Franţei).

A fost botezat şi miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte ataşată de Biserica Ortodoxă, şi a copilărit într-un ambient protestant, alături de familia în grija căreia s-a aflat în timpul studiilor sale în Franţa, la Toulouse.

Mai târziu, la vârsta de 25 de ani, a mers la Roma pentru a studia filozofie şi teologie catolică la universitatea călugărilor dominicani. În 1902 a făcut profesiunea de credinţă catolică, pentru a fi „şi mai ortodox”, după cum spunea el însuşi.

Deşi dorea să devină preot sau călugăr catolic, pentru a nu o îndurera pe mama lui şi urmând sfatul Papei Pius al X-lea, s-a dedicat apostolatului ca laic, desfăşurând o bogată activitate în toată lumea, de la Bucureşti, Roma, Paris şi până la Tokyo, Sidney, Buenos Aires.

În România s-a dedicat operelor de caritate şi a deschis primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la Bucureşti, a pus bazele marelui spital şi sanatoriu Sf. Vincenţiu de Paul (Spitalul Parhon). Înfiinţând astfel primul spital gratuit din România şi prima ambulanţă, a devenit fondatorul primei opere catolice de caritate din România.

În timpul războiului balcanic din 1913 a participat la serviciile sanitare, dedicându-se îngrijirii bolnavilor de holeră de la Zimnicea. Mai târziu, în timpul primului război mondial s-a implicat în misiuni diplomatice, în ajutorarea victimelor cutremurului de la Avezzano (Italia), a tuberculoşilor din ospiciul din Roma, a răniţilor de război, trecând de la ambientele diplomatice la cele populare cu o naturaleţe surprinzătoare.

În 7 octombrie 1923 a fost sfinţit preot catolic la Paris de către cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului, desfăşurându-şi activitatea preoţească în Franţa până în 1939.

Aflându-se în România la izbucnirea celui de-al doilea război mondial, a ales să rămână în ţară, pentru a fi alături de săraci şi bolnavi. Din aceleaşi motive a refuzat mai apoi să părăsească România, odată cu instaurarea regimului comunist.

A fost arestat la 18 noiembrie 1952, acuzat de „înaltă trădare” şi condamnat la trei ani de închisoare.

Întemniţat la Jilava, a fost ameninţat, bătut până la sânge şi torturat, doi ani mai târziu, pe 16 mai 1954, când avea 80 de ani, a decedat din cauza tratamentului inuman la care a fost supus.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button