Vlad Voiculescu s-ar fi autopropus ca ministru al Sănătății la sedința USR-PLUS. A urmat o tăcere grăitoare

20 apr. 2021
16758 afișări
Vlad Voiculescu s-ar fi autopropus ca ministru al Sănătății la sedința USR-PLUS. A urmat o tăcere grăitoare

Vlad Voiculescu s-ar fi autopropus ca ministru al Sănătății la ședința USR-PLUS de dinaintea întâlnirii liderilor coaliției de guvernare de și care s-a întins mult în noapte.

Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că Vlad Voiculescu s-ar fi autopropus ca ministru al Sănătății, dar a fost ignorat de colegii din alianță.

Conform sursei citate, această autopropunere a fost făcută în ședința USRPLUS care a avut loc în noaptea de luni spre marți, înaintea negocierilor din cadrul coaliției de guvernare, care urmau să aibă loc marți.

După aparițiția informației în spațiul public, Vlad Voiculescu a transmis următorul mesaj: “Cei care v-au dat informaţia încearcă să mă picteze într-un anumit fel. Cei care mă cunosc ştiu că nu m-am agăţat şi nu mă voi agăţa niciodată de o funcţie. Da, vreau ca munca mea sa fie cu rost, dar asta e altceva.”

Vlad Voiculescu s-ar fi autopropus ca ministru al Sănătății

Se pare că Vlad Voiculescu, abia remaniat din funcție, a luat cuvântul, s-a autopropus ca ministru al Sănătății, după care a urmat un ”moment lung” de liniște până să se reia discuțiile, iar autopropunerea nu a fost supusă la vot.

Mai mult, ulterior nu s-a mai discutat despre subiectul revenirii sale în fruntea Ministerului Sănătății.

Luni, Vlad Voiculescu a declarat că nu există niciun motiv pentru care alianța USRPlus să nu îl nominalizeze din nou pentru funcția de ministru al Sănătății.

 

Cookies