ÎN ȚARĂ

Vlad Voiculescu modifică condiţiile de înmormântare a persoanelor infectate cu COVID. Decizia urmează să apară în Monitorul Oficial

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a decis, joi, o serie de modificări cu privire la condiţiile de înmormântare a persoanelor infectate cu noul coronavirus. Ordinul de ministru va fi semnat vineri. Cel târziu luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit modificărilor, preoţii vor avea voie să intre în spital la pacienţi în stare gravă, la fel şi aparţinătorii. Trupurile vor fi puse în sicrie care vor fi sigilate.

Întâlnire importantă la Ministerul Sănătății

Echipa Ministerului Sănătăţii s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii cultelor pentru a discuta despre modificarea protocolului de înmormântare a persoanelor decedate infectate cu Sars-Cov-2.

”Ordinul de ministru este în lucru în acest moment. Cel târziu mâiine va fi semnat. Vor conţine toate modificările cerute de reprezentanţii cultelor, va contine modificări pe care MS le consideră necesare, vorbim de măsuri de protecţie. Vorbim de un ordin din aprilie 2020, deci e vorba de un ordin de mai bine de un an de zile. Toate solicitările cultelor vor fi incluse în noua formă a ordinului”, a declarat Vlad Voiculescu.

Acesta a precizat că ordinul va prevedea accesul preotului sau al pastrorului în spital, la pacienţii care au nevoie.

”Avem în vedere şi pentru aparţinători lucrul acesta, cu respectarea unor reguli”, a mai declarat Voiculescu.

Ministrul a mai precizat că trupurile persoanelor decedate vor fi puse în sicrie care vor fi sigilate.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button