ÎN BUCUREȘTIȘTIRI

Vlad Voiculescu a reacționat după ce dosarul 10 august a fost închis definitiv: „Îmi vine să mă iau cu mâinile de cap”

Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătății, se arată revoltat după ce Tribunalul Bucureşti a respins marţi solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul "10 august", decizia fiind definitivă.

Vlad Voiculescu este de părere că statul român ține să amintească pe cine servește în primul rând – „Pe sine”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministrului Sănătății.

Întreaga declarație a lui Vlad Voiculescu despre dosarul 10 august

Citesc abia acum despre sentința de astăzi și îmi vine să mă iau cu mâinile de cap.

Decembrie 1989 cu al său “cine a tras în noi după 22?”, apoi mineriadele și acum 10 august.

Mereu aceeași rețetă: niște politruci ajunși în fruntea statului folosesc instrumentele la îndemână – indivizi cu uniforme, măciuci și eventual grade – pentru a bate, a umili sau chiar a omorî români fără vină, după care ei și ai lor mermelesc lucrurile așa încât nici ei nu sunt vinovați, nici instrumentele lor.

Totul pe banii noștri. Practic, contribuabilul român a plătit politicieni care să îl fure și umilească, jandarmi care să îl bată, procurori care să se răzgândească dacă vor sau nu să facă dreptate și judecători care să ne spună că ni s-a părut.

Statul nostru ține să ne amintească din când în când pe cine servește în primul rând. Pe sine.

Lucrurile nu pot să rămână așa.

Dosarul 10 august, închis definitiv. Practic, prin această decizie, dosarul va fi clasat, iar foştii şefi ai Jandarmeriei nu vor fi urmăriţi penal pentru intervenţia împotriva manifestanţilor la mitingul din Piaţa Victoriei din august 2018.

Cererea DIICOT s-a plimbat mai multe luni între instanţe, deoarece judecătorii nu erau lămuriţi cine are competenţa de a soluţiona acest caz.

Pe 4 august 2020, fostul procuror-şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului „10 august” şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie: colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, maiorul Laurenţiu Cazan, colonelul Cătălin Sindile şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică.

Decizia trebuia însă aprobată de un judecător, iar cererea DIICOT a fost trimisă la Curtea de Apel Bucureşti, instanţa care hotăra pe 10 august 2020 că nu are competenţa materială de a soluţiona cererea procurorilor şi a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button