ARHIVA B365

Vlad şi Mircea Cosma, trimişi în judecată. Procurorii cer arest la domiciliu pentru şeful CJ Prahova

UPDATE: Procurorii DNA Ploieşti cer înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea la domiciliu pentru preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, susţinând că acesta a încercat să influenţeze desfăşurarea procesului penal şi a încălcat condiţiile impuse de judecătorii care au dispus controlul judiciar, informează Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de DNA, există temeiuri noi care justifică înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile în ceea ce-l priveşte pe preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma.

Procurorii susţin că această măsură se impune întrucât Mircea Cosma a încercat să influenţeze desfăşurarea procesului penal şi a încălcat condiţiile impuse de judecătorii care au dispus controlul judiciar, luând legătura cu fiul său.

DNA Ploieşti a dispus, vineri, trimiterea în judecată a deputatului Vlad Cosma, cercetat sub control judiciar pentru trafic de influenţă, a preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, aflat, de asemenea, sub control judiciar, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, a directorului Direcţiei Patrimoniu” din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, aflat în arest la domiciliu şi acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, şi a lui Răzvan Alexe, cercetat în arest la domiciliu, sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi dare de mită.

Redăm mai jos comunicatul remis B365.ro de procurorii DNA, care au dispus trimiterea în judecată a deputatului Vlad Cosma şi a preşedintelui CJ Prahova:

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
ALEXE RĂZVAN – cercetat în stare de arest la domiciliu, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi dare de mită;
COSMA VLAD ALEXANDRU – deputat în Parlamentul României, cercetat în stare de libertate sub control judiciar, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă;
COSMA MIRCEA – cercetat în stare de libertate sub control judiciar, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu;
ALIXANDRESCU DANIEL ADRIAN – cercetat în stare de arest la domiciliu, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2012 – 2013, inculpaţii Alexe Răzvan şi Cosma Vlad Alexandru au pretins şi primit de la trei reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, denunţători în cauză, suma totală de 4.410.149, 97 lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăţi către două firme controlate în fapt de inculpatul Alexe Răzvan. Sumele de bani au fost pretinse și primite de cei doi în schimbul intervenției la persoane cu putere de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova şi anume la inculpaţii Cosma Mircea, preşedintele autorităţii publice judeţene şi Alixandrescu Daniel Adrian, director executiv al Direcţiei Patrimoniu (având în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice), astfel încât cele trei societăţi să obțină de la Consiliul Judeţean Prahova trei lucrări de modernizare/întreținere a drumurilor, dar şi pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate.

Cele trei lucrări se referă la obiectivele următoare: ,,Modernizare DJ 101 I Buda Nedelea, judeţul Prahova”, ,,Lucrări şi servicii privind întreţinerea curentă a drumurilor publice – plombe” şi ,,Întreţinerea curentă a drumurilor judeţene pe timp de iarnă 2012 – 2013″.

Pentru ca societăţile denunţătorilor să câștige cele trei lucrări, în cadrul Consiliului Judeţean Prahova s-au desfășurat, sub directa implicare a inculpaţilor Cosma Mircea şi Alixandrescu Daniel Adrian, proceduri de achiziţie publică, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi prin care bugetul judeţului a fost prejudiciat cu suma totală de 6.077.273, 24 lei.

Pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu rezultate din lege şi din fişa postului şi pentru a favoriza cele trei societăţi comerciale, inculpaţii Cosma Mircea şi Alixandrescu Daniel Adrian au pretins şi primit de la inculpatul Alexe Răzvan o parte din sumele pretinse şi primite de acesta de la denunţători, respectiv – 1.890.064,27 lei – inculpatul Cosma Mircea şi 130.000 lei – inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian.

Anterior, în perioada 2010 – 2011, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, inculpatul Cosma Mircea a mai pretins de la reprezentantul de atunci al uneia din cele trei societăţi comerciale (în prezent decedat), în schimbul decontării cu prioritate a sumelor datorate de autoritatea publică judeţeană pentru lucrări executate de această firmă, suma totală de 900.000 lei din care a primit 550.000 lei. Suma a fost disimulată în contravaloarea unor suprafeţe de teren arabil – obiect al unor contracte de vânzare cumpărare autentificate, în baza cărora societatea le-a ,,achiziţionat” de la persoane interpuse de inculpat, apropiate familiei sale, la preţuri supraevaluate.

Obiectul mitei l-a reprezentat în acest caz diferenţa dintre preţul de vânzare către societatea respectivă şi preţul cu care terenurile fuseseră efectiv cumpărate anterior, de la primii proprietari şi este în cuantum de 487.000 lei”.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button