ȘTIRI

Vitalie Proca și Ion Druță, trimiși în judecată

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti l-au trimis în judecată, joi, pe Vitalie Proca, în stare de arest preventiv, pentru tentativă de omor calificat şi deosebit de grav şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, informează Realitatea.net.

În acelaşi dosar va fi judecat şi Ion Druţă, pentru complicitate la tentativă de omor calificat şi la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Acesta este încarcerat în Republica Moldova şi execută o pedeapsă de 20 de ani închisoare pentru participare la comiterea unui triplu asasinat, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Potrivit procurorilor, în toamna anului 2012, pe fondul unui conflict mai vechi, Bogdan şi Răzvan Mararu, prin intermediul lui Ion Druţă, zis „Vanea”, l-au angajat pe Vitalie Proca, cetăţean moldovean, „asasin profesionist”, pentru a-l ucide pe Ioan Dumitru Mironescu.

Proca l-a confundat pe Dumitru Mironescu cu Răzvan Isăilă, pe care l-a urmărit în perioada 16-26 noiembrie 2012, în zona imobilului acestuia, din strada Ion Morţun, Sector 3, din cartierul Vitan.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button