Vis cu gogoși înmuiate în cafea și o invitație neobișnuită: Cream Dream Cafe de la Romană

05 mart. 2025
924 afișări
Vis cu gogoși înmuiate în cafea și o invitație neobișnuită: Cream Dream Cafe de la Romană
Îndemn de urmat la Cream Dream Cafe

Se dă următoarea situație îmbietoare: de câteva luni, Social Media se tot umplea cu filmulețe de la o nouă cafenea pe nume Cream Dream Cafe, din zona Piața Romană, la începutul Bulevardului Dacia.

Deosebirea față de celelalte cafenele – așa cum observam în video-uri – consta într-un element-surpriză: alături de cafea nu găseai tradiționalele banana bread, lemon cake și alte checuri delicioase pe care le savurăm de obicei în localurile de specialitate pe care le frecventăm, ci gogoși dodoloațe, umplute cu cremă, pe care erai invitat să le înmoi în băutura preparată.

„Perfect!” am zis și am încercat să estimez o oră în care studenții ar fi la cursuri, ca să nu prind aglomerație – cafeneaua se află într-o proximitate periculoasă față de Facultatea de Cibernetică și sincer nu știu cum se descurcă tinerii învățăcei cu asta. Dacă eram în locul lor, mi-ar fi stat gândul doar la faptul că aproape de mine există niște pufoșenii care așteaptă să le înmoi într-un latte. Undeva după amiază mi-am făcut drum către Bulevardul Dacia, Piața Romană, pentru a da curs îndemnului celor de la Cream Dream: „Ai curaj! Bagă gogoașa în cafea!”

Ce am găsit la Cream Dream Cafe, lângă Piața Romană?

Localul este mic, luminos, curat și cochet, amenajat în nuanțe pastel. Se află într-o clădire interbelică splendidă, chiar vizavi de Colegiul Virgil Madgearu. Mai să ratez intrarea din cauză că cineva parcase bucureștenește un SUV gigantic pe trotuar, anulându-mi astfel și oportunitatea unei poze frumoase cu fațada.

Bucureștiul într-o imagine: autoturism vs. vitrină cafenea
Bucureștiul într-o imagine: autoturism vs. vitrină cafenea

Din start e limpede că aici e un loc special al aromelor și al gusturilor dulci, deși există variante de meniu clasic (precum Espresso sau Flat White).

Însă pentru iubitorii de cafele cremoase și aromate, meniul de la Cream Dream e o poveste: de la French Vanilla la Go Coconuts, toate sună ademenitor.

Meniu de cafele clasice + Signature Drinks la Cream Dream
Meniu de cafele clasice + Signature Drinks la Cream Dream

Când crezi că te-ai hotărât ce să-ți comanzi, treci la partea a doua: alegerea gogoșii.

Gogoașă cu umplutură care amintește de ștrudelul vienez
Gogoașă cu umplutură care amintește de ștrudelul vienez
Pentru iubitorii cremei de zahăr ars
Pentru iubitorii cremei de zahăr ars

Acolo, o nouă provocare: oare aroma băuturii alese merge cu aroma gogoșii? Caramel Macchiato merge oare cu cea cu mere și scorțișoară? E prea mult un Irish Cream Dream cu gogoașă Crème Brûlée? După vreo 10 minute dificile, te hotărăști la un Snow White Mocha, plus o alegere clasică, respectiv o gogoașă cu fistic.

Experiența gogoașă + cafea la Cream Dream

Primești o băutură cu topping pufos de frișcă și gogoașa alături.

Cuplul perfect: cafea cremoasă și gogoașă cu fistic
Cuplul perfect: cafea cremoasă și gogoașă cu fistic

Ca să încerci ceva ce nu ai mai încercat până acum, respectiv înmuierea gogoșii în cafea, realizezi că ai  nevoie de altă abordare – amesteci în Snow White, pentru a omogeniza situația de topping bogat vs. cafea și a îmbina aromele, apoi cufunzi timid o bucățică de gogoașă.

Cum se lucrează la Cream Dream Cafe
Cum se lucrează la Cream Dream Cafe

O guști, iar senzația e minunată: aluatul gogoșii devine moale și însiropat, preluând imediat aromele cafelei. Două lucruri favorite – o cafea și un desert – s-au întâlnit în combinația și texturile perfecte, iar când ajungi la crema de fistic, ai și acolo o poveste.

Deși Cream Dream poate nu este un loc clasic, e o experiență specială pe bază de cafea, pe care iubitorii de cafele dulci, cu diferite arome, o vor savura, dar pe care și cei cu preferințe clasice, de cafea de specialitate, o pot încerca măcar o dată, ca pe un desert cu un extra-twist de cafeluță.

Cookies