Viorel Cataramă şi-a anunțat candidatura la Preşedinţie, ca independent

de:
15 iul. 2014
0 Afișari
Viorel Cataramă şi-a anunțat candidatura la Preşedinţie, ca independent

„În ultimii 25 de ani, clasa politică, în integralitatea ei, a elaborat şi perpetuat un set de legi ce permite devalizarea banului public. În prezent, din 10 lei cheltuiţi din fonduri publice, ca medie, 6 lei se fură (60%), iar în unele cazuri furtul merge până la 80%. Niciun preşedinte şi niciun partid politic nu a încercat măcar să schimbe acest mecanism generalizat de deturnare a banului public. Mai mult, Parlamentul a devenit un adevărat scut pentru cei corupţi, încercând din răsputeri să subordoneze toate instituţiile statului, cu precădere Justiţia, care este esenţial să rămână independente”, a declarat Viorel Cataramă, la lansarea candidaturii, conform unui comunicat remis Mediafax.

Omul de afaceri îşi propune ca principal obiectiv, odată ajuns la Cotroceni, modificarea Constituţiei prin referendum, pentru ca legea fundamentală a ţării să statueze patru noi prevederi, respectiv interzicerea numirilor în funcţii publice, la nivel central sau local, pe criterii politice, excepţie făcând cele de prefect, secretar şi subsecretar de stat; desemnarea prin vot direct a conducătorilor, la nivel central sau local, ai instanţelor judecătoreşti, ai parchetelor (inclusiv DNA) şi ai Poliţiei; obligativitatea controlului reciproc al instituţiilor statului; realizarea de achiziţii publice numai prin licitaţii.

„Modificarea Constituţiei va obliga, în acest mod, partidele politice şi Parlamentul să se reformeze din temelii şi va face posibil ca, în patru ani, salariul minim să ajungă la 500 EUR; astfel, cei peste 3 milioane de români care muncesc astăzi în străinătate se vor putea întoarce, pentru a lucra în ţară”, se mai arată în comunicatul citat.

În acelaşi context, Cataramă le cere sprijinul „celor care nutresc aceleaşi convingeri şi speranţe” să îl ajute să strângă cele 200.000 de semnături necesare depunerii şi validării candidaturii ca independent la funcţia de preşedinte al României. Viorel Cataramă intenţionează să candideze ca şi candidat independent la Preşedinţia României, sub sloganul „Românii liberi îngenunchează mafia politică”.

Cookies