Un bărbat a lovit-o pe angajata unei săli de jocuri din Sectorul 3 al Bucureștiului. Violența s-a petrecut vineri noaprea, când aceasta număra banii. La scurt timp, polițiștii l-au reținut pe agresor, iar împotriva lui s-a dispus arest la domiciliu.
Un bărbat de 36 de ani a fost arestat la domiciliu, după ce vineri noaptea a lovit-o pe angajata unei săli de jocuri şi a încercat să-i fure o sumă de bani, a transmis Poliția Capitalei. În continuare se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată.
Bărbatul de 36 de ani i-a cerut unei angajate să îi schimbe o sumă de bani, iar în momentul în care aceasta a scos banii, a lovit-o cu pumnul și a încercat să-i ia banii, însă nu a reușit. El a fost prins la scurt timp de polițiști. Față de bărbat s-a dispus măsura reținerii, ulterior fiind arestat la domiciliu.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată.
Îți recomandăm și: