Violență extremă într-o parcare din Chiajna. Un bărbat a fost bătut crunt de 8 indivizi, care l-au lăsat inconștient. Victima e în spital, agresorii n-au fost prinși încă

14 oct. 2024
802 afișări
Violență extremă într-o parcare din Chiajna. Un bărbat a fost bătut crunt de 8 indivizi, care l-au lăsat inconștient. Victima e în spital, agresorii n-au fost prinși încă
Violență extremă într-o parcare din Chiajna. Un bărbat a fost bătut crunt de 8 indivizi, care l-au lăsat inconștient. Victima e în spital, agresorii n-au fost prinși încă. Foto simbol: Shutterstock

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost lovit în cap cu un ciocan, într-o parcare din comuna Chiajna. El a fost transportat la Spitalul Universitar din București.

Cum s-ar fi petrecut totul

Un bărbat a fost găsit, pe jos, într-o parcare din comuna Chiajna, lângă București, cu mai multe lovituri la cap.

Totul s-ar fi petrecut în urma unui conflict care a degenerat. Într-o filmare surprinsă pe camerele de supraveghere din parcarea respectivă se observă cum bărbatul este înconjurat și agresat de opt persoane necunoscute.

La un moment dat, unul dintre indivizi îl lovește în cap cu un ciocan iar alții îi aplică lovituri de picior. O tânără încearcă să îi oprească pe agresori, dar ajunge să fie și ea lovită.

Într-un final, indivizii pleacă iar bărbatul rămâne la pământ.

Ulterior, victima a fost transportată la Spitalul Universitar din București, unde a fost internată.

După ce și-a revenit, bărbatul a vorbit cu polițiștii și le-ar fi spus că s-a autoaccidentat, potrivit A3 CNN. Însă, după ce au vizionat imaginile surprinse pe camerele de supraveghere, polițiștii au descoperit că victima a mințit și, de fapt, a fost vorba despre un conflict.

Victima a fost inconștientă

Întâmplarea s-a petrecut sâmbătă, 12 octombrie, în jurul orei 01:33. Polițiști din cadrul Poliției Orașului Chitila au întocmit un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În urma cercetărilor efectuate, s-a constat faptul că, în urma conflictului, una dintre persoane l-ar fi lovit cu un obiect contondent pe bărbatul de 29 de ani.

Având în vedere circumstanțele comiterii faptei, dosarul în cauză a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Ilfov desfășurând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, sub directa coordonare a procurorului de caz”, a transmis Poliția din Chitila, citată de A3 CNN.

Victima a transmis pentru observatornews.ro că nu le-a declarat polițiștilor că s-a lovit singur. El ar fi fost inconștient până a doua zi de dimineață:

Eu am fost inconştient până a doua zi dimineaţa. Eu nu aveam cum să vorbesc. A venit un domn de la poliţie şi eu în niciun caz nu i-am dat declaraţia asta. Niciodată în varianta mea nu am spus că m-am împiedicat şi am căzut. Le-am spus că ştiu că m-am certat cu ei.

Momentan, niciunul dintre agresori nu a fost identificat.

Te-ar putea interesa și:

Cookies