UPDATE Violatorii din Vaslui, RĂMÂN ÎN AREST. Azi au fost implicaţi într-un accident

de:
14 sept. 2015
0 Afișari
UPDATE Violatorii din Vaslui, RĂMÂN ÎN AREST. Azi au fost implicaţi într-un accident

Duba Penitenciarului care ducea violatorii din Vaslui la Iaşi a fost implicată într-un accident produs în cartierul Păcurari. Şoferul unui Volkswagen cu numere de Galaţi a ieşit de pe o stradă fără să acorde prioritate, şi astfel s-a izbit de dubă, scrie ziaruldeiasi.ro.

Motivarea judecătorilor: Cei 7 violatori din Vaslui, rearestaţi din cauza atitudinii sfidătoare 

La faţa locului a ajuns rapid o altă dubă pentru a prelua deţinuţii implicaţi în accident.

Cei şapte violatori ajung luni în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Iaşi, pentru că mandatele de arestare emise pe numele lor expiră. Instanţa trebuie să decidă dacă cei şapte rămân în continuare după gratii sau dacă vor fi lăsaţi în libertate.

Boicu Ionut Bogdan (21 ani) – a fost condamnat la 5 ani si 8 luni închisoare cu executare, Burada Silviu (21 ani) – a fost condamnat la 8 ani si 4 luni închisoare cu executare, Burlacu Paul Andrei (28 ani) – a fost condamnat la 7 ani închisoare cu executare, Surleac Ioan (20 ani) – a fost condamnat la 5 ani si 8 luni închisoare cu executare, Bolboceanu Petrică (23 ani) – a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare, Rotaru Alin Dumitru (18 ani) – a fost condamnat la 5 ani si 8 luni închisoare cu executare, Avădanei Silviu (22 ani) – a fost condamnat la 7 ani închisoare cu executare. De asemenea, instanta, prin această hotărâre de fond, i-a obligat pe violatori, în solidar, să plătească victimei, o suma de 50.000 lei, despăgubiri morale. Decizia nu este definitivă şi a fost atacată cu recurs de apărători.

Judecătorii au decis, prin pedepsele mici, să le mai dea violatorilor o şansă. Au ţinut cont de faptul că aceştia sunt tineri, fără cazier, aşa că cea mai mare pedeapsă, de 8 ani şi 4 luni, a primit violatorul care a pus la cale totul. Procurorii ceruseră însă 12 ani de închisoare, scrie adevarul.ro.

Judecătorii au ţinut cont de faptul că violatorii sunt de la ţară, aşa că nu au primit o educaţie în familie sau la şcoală. Aşa se explică de ce violatorii nu au prea înţeles gravitatea fatelor comise.

Cookies