Vioara, artistă faimoasă cu părul albastru, expune la MNAC în București. Jandarmii păzesc muzeul de indignarea pudicilor care cred că expoziția este “porno-grotescă”, atac la Iisus în Săptămâna Patimilor

Cred că există în București un nucleu dur de puritani care urmărește tot ce mișcă în oraș, orice expoziție cu nuduri sau fără, orice idee artistică care sare din tipar. Află și lansează atacul, la început pe facebook: “Săriți lume, lume, săriți că e pornografie la MNAC, săriți că vine arta decadentă peste noi, apărați familia tradițională de lucrarea diavolului”. Apoi, puritanii se duc personal la muzeu, filmează, caută scandal, intră în live la televizor și cheamă poliția ca să aibă acțiune în cadru. Asta s-a intâmplat la sfârșit de săptămână, totul despre scandalul de la MNAC din București și despre o artistă excepțională din Oradea, mai jos.

În Săptămâna Mare, MNCA a lansat, fără vernisaj, noul sezon expozițional de primăvară-vară, în anul care marchează două decenii de la apariția primului muzeu național de artă contemporană din România. În sala de Marmură expune sculptorul Ciprian Mureșan. O găsiți apoi pe Vioara Bara, o extraordinară artistă optzecistă din Oradea, dar și lucrări reunite sub titlul “Vesta de salvare de sub scaunul tău” de Ana Adam și “Urban Steps”, 20 de ani de artă urbană în România. Foarte frumos, viu, creativ la maximum, un vis de primăvară. Să mergeți să vedeți totul la Casa Poporului, la MNAC din București, dacă doriți.

Tablourile misterioasei Vioara au plămâni care strigă

Paginile de facebook AUR în care se remarcă Oana Lovin au explodat. Nici nu merită să reproduc limbajul, nici mesajul. Nu contează. Eu am văzut expoziția și nu am găsit nimic, dar chiar nimic, nimic, nimic pornografic. Scandalul a fost inventat și instrumentat politic ca să fie, exact cum s-a întâmplat recent și cu expoziția de sculptură de la Primăria sectorului 1 din București.

Dar, să lăsăm prostiile. V-o prezint pe misterioasa Vioara Bara, pictorița și scenografa de teatru cu părul albastru și inima veșnic tânară, o artistă de vârf a generației optzeciste, o legendă vie. A venit de la Oradea să expună cele mai colorate și mai puternice lucrări. “Vehementă în arta neo-expresionistă de la mijlocul anilor ’80, cu mitologismul și voracitatea ei plastică, cu toată exasperarea cromatică și simbolică. De o rară violență expresivă” spun cronicile. Tablourile sale au plămâni care strigă, culori puternice pe suprafețe mari, demoni și zeițe erotice. Tablourile Vioarei sunt vii și curgătoare ca muzica, simfonie de culori.

Vioara Bara, născută în 1957, a prins din plin regimul comunist și știe exact ce se întâmplă când politicul se amestecă cu arta. A absolvit în anul 1983 Institutul de Arte plastice “Nicolae Grigorescu” din București, secția Scenografie. Trăiește în Oradea și este președinta Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Oradea. Este scenograf la Teatrul „Regina Maria” din orașul occidental in toate, de la artă, la restaurari de clădiri istorice, Oradea. Premiată, foarte premiată. Mereu tânără. Fascinantă prin limbajul său estetic inconfundabil. Vioara intâi. 

“Sunt multe lucruri care dor și dacă dor trebuie să le exprimi ca să nu urli în stradă”

Vioara Bara: “ Poate că vă întrebați de ce se încăpățânează artistul plastic să producă artă, deși este costisitoare. Pentru că are nevoie de ea ca de aer, de apă, de hrană, este hrana lui spirituală. Pentru că el observă cum plouă, cum crește iarba, cum evoluează lucrurile în sistem. Sunt multe lucruri care dor și dacă dor trebuie să le exprimi ca să nu urli în stradă. Te duci frumos în atelierul tău, asta dacă-l ai, și urli pe pânza pe care o pictezi cu multă furie, dar și cu iubire”.

“Mama a vrut ca nimeni să nu aibă numele meu și m-a botezat Vioara”

De ce o cheamă Vioara și de ce are părul albastru? De ce? De ce se poartă ca o hipsteră de 20 de ani? Pentru că așa s-a născut în ’57. De ce Vioara?

Vioara Bara: “ M-am născut în satul Tășad, Bihor, aveam trei ani când părinții s-au mutat la Oradea. Mama mea era o mare iubitoare de artă, deși a fost un om simplu. Se îmbrăca superb. Ea la 19 ani, femeie de la țară, cosea rochii, iar în timp ce fetele din sat purtau poale, teniși și șosete albe, mama purta fustă strâmtă și tocuri. Și-a zis: mă mărit și mă mut la Oradea. Și când m-am născut a zis că trebuie să ii pună fetei sale un nume original, pur și simplu a zis să nu aibă nimeni numele meu și m-a botezat Vioara”.

“La vârsta de 35 de ani m-am ras în cap, plictisită de mine și de ce se întâmplă în jurul meu”

Vioara Bara: “Întotdeauna am fost o extravagantă și în îmbrăcăminte, cu toate că eu ca scenograf sunt un om foarte calculat, eu am știut ce vreau să fac în viață întotdeauna. În clasa a patra am zis că vreau să fiu pictor și am avut atelierul meu de mică, mă dădeam mare artistă. La un moment dat m-am plictisit de mine și am zis să-mi fac părul albastru. La 35 de ani eram atât de plictisită de mine și de tot ce vedeam în jur încât m-am dus la frizer și m-am ras în cap. Am stat doi ani rasă în cap până când am rămas gravidă și am zis cum să stea Vioara rasă în cap cu un copil mic? La botez aveam deja un centimetru de păr”.

“Publicul nu este obișnuit, e foarte degradant când se încearcă o manevră poltitica”

Vioara Bara: “Am făcut o acțiune culturală la Oradea prin care am vrut să arăt că noi artiștii suntem călcați în picioare. A ieșit BOR-ul în stradă pentru sfânta familie. Am făcut o cărare de zece artiști pentru ca publicul să nu poată să intre decât călcându-ne în picioare. Am luat zece tricouri și am imprimat pe ele curcubeul, unii au avut curajul să le îmbrace, alții nu, publicul putea să Intre numai dacă trecea peste noi. Eu am citit un manifest numit „Un abis între bestie și supraom. NU călcați iarba, NU rupeți florile, NU stricați aerul. NU abandonați copiii, NU furați inocența, NU ucideți visele. NU murdăriți apele, NU tăiați pădurile, NU omorâți păsările. NU alungați bătrânii, NU scuipați mâncarea, NU otrăviți apa. Lacrimile dor. Respirăm. Simțim. Iubim. NU călcați, NU rupeți, NU stricați, NU abandonați, NU furați, NU ucideți, NU murdăriți, NU tăiați, NU omorâți, NU alungați, Nu scuipați, NU otrăviți, NU MANIPULAȚI”. Acest „Nu manipulați” este cel mai important si mai actual pentru vremurile pe care le trăim”.

„Pentru politicieni artiștii sunt invizibili”

Vioara Bara: “Oficialiii cred că artiștii plastici sunt invizibili. Păi de ce suntem invizibili? În 2004 a fost desfințat Departamentul Artelor Vizuale din cadrul ministerului, ni s-au luat galeriile în toate orașele, marile galerii s-au dat la privați, înainte când făceai o expoziție ți se plătea transportul lucrărilor, plus afișul, catalogul, acum trebuie să scoată artistul bani din buzunar. Ni s-au furat galeriile, în alea pe care le mai avem trebuie să plătești chirie, există o lege 331 care prevede facilități pentru artiști. Care facilități? A venit libertatea, suntem invizibili”, dar existăm.

“Arta nu este pornografie din simplul motiv că este artă”

Vioara Bara: “Anul trecut a fost un performance cu două personaje în travesti, la Oradea. Cântau, dansau care era problema? Sigur că a fost o manipulare politică, au spus: uite liberalii pe ce dau banii. Am invitat la Oradea tinerii de la Baraka Artist din Timișoara care fac performance goi. Am avut 600 de înjurături pe facebook, am venit cu explicații. Dacă vezi un trup gol în film îl accepți, în teatru da, in performance nu, insă performance-ul este tot un mic spectacol într-o galerie de artă. Care este diferența? Încă din anii ’80 austriecii au avut performance-uri în sânge, cu personaje goale, făcute ca un ritual, un fel de sacralizare pentru că un prim pas spre păcat este un prim pas spre mântuire. Performance-uri cu carcase de animale, cu un bou jupuit, mari spectacole. La noi nu, la noi a intervenit chestia asta politică. Arta nu este pornografie, dacă vezi un trup gol și este motivat să fie așa se numește artă, poți să fii de acord, poți să nu fii”.

“În tinerețe eram fascinată de București”

Vioara Bara: “În tinerețe eram fascinată de București. Îmi beau cafeaua la Cișmigiu, le-am făcut portretul tuturor chelnerilor un an de zile, câstigam bani cu portretele, am avut cafeaua gratuită. Nu erau multe mașini atunci, mai luam mașina lui tata și îi ziceam ți-o dau peste o săptămână și i-o aduceam după două luni pentru că o făceam pe taximetristul. Dacă in tinerețe visam Bucureștiul, acum nu m-aș întoarce pentru nimic in lume. Este aglomerat, este murdar, s-a schimbat mult”.

Mergeți la MNAC să vedeți lucrările Vioarei, dacă doriți. Sunt spectaculoase. Sunt făcute de o artistă care mi-a mărturisit că are multă, multă credință, fără să fie bisericoasă. Credință in Dumnezeu și in Artă pentru Artă, crezul său de-o viață. Artă pentru Artă, nu pentru bani, nu pentru glorie trecătoare. Nu pentru scandal.

PS A mai fost artă cu scandal în București, de curând a fost și am scris despre asta, citiți mai jos:

• Am găsit un vinovat pentru „drăcoaica satanistă” cu tâțe și belciug în nas care-a fost expusă la Primăria Sectorului 1 și a oripilat politicienii. E sculptor om, nu e Demon!