Vintilă Brătianu, primarul care a modernizat Bucureștiul “Prin noi înșine”. Parcul Ioanid, bd. Dacia și Colței, impresionante lucrări urbanistice ce dăinuie și azi

În aproape trei ani de primariat (21 iunie 1907-20 februarie 1910), Vintilă Brătianu a făcut ce n-au făcut alții în zece.

Preocupat de urbanism, de înfrumusețarea și modernizarea “primului oraș al țării”, inginerul Vintilă Brătianu a pus bazele Societății Naționale de Tramvai și ale Societății pentru Locuințe Ieftine, a inițiat ample lucrări edilitare, a înființat școli, băi publice, primele policlinici comunale, un nou abator modern, dotat cu frigorifere germane, a hotărât tăierea bd. Dacia și alinierea bd. Colței și a înființat Parcul rezidențial Ioanid, poate opera sa cea mai vizibilă, frumoasă și durabilă, reper important în evoluția urbanismului bucureștean.

Un primar de seamă al Bucureștiului, la început de secol XX. Vintilă Brătianu a renunțat la onorariul său de edil în folosul comunei

Istoricul Dragoș Lucian Țigău în volumul “Primari de seamă ai Bucureștiului: Vintilă Brătianu”, ed. Vremea 2025, scoate din uitare faptele și personalitatea lui Vintilă Brătianu, concepțiile sale economice și politice, activitățile administrative, demnitățile de lider al PNL și de prim-ministru al României Mari.

Cartea este o lucrare documentară excepțională, binevenită mai ales azi, când trecutul este neștiut, și implicit neprețuit, de cei tineri și foarte tineri.

Cât despre marea masă a celor formați în anii național-ceaușismului, când numele „Brătianu” a fost terfelit și șters din istorie, volumul poate fi o revelație, o gratuită operație de cataractă.

Cartea “Primari de seamă ai Bucureștiului: Vintilă Brătianu”, “fereastră deschisă către o lume tot mai îndepărtată în timp”

Anii stalinismului dezlănțuit au însemnat discreditarea și eliminarea din spațiul public a numelui și familiei Brătianu. Meritele și valoarea acestui neam au fost recunoscute foarte rar, în timp ce opera istoricului Gheorghe Brătianu, inițial interzisă, s-a recuperat parțial și tardiv. Revenirea țării la democrație a creat condițiile favorabile pentru ca Brătienilor să li se restituie locul cuvenit în istoria națională, arată Dragoș Lucian Țigău în prefața volumului.

Vintilă Brătianu (1867-1930), era fiul marelui om politic Ion C. Brătianu şi al soției sale, Pia, născută Pleșoianu. De profesie inginer, cu studii făcute la Paris, Vintilă Brătianu a fost Ministru de Finanțe între anii 1916-1917 și 1922-1926; în 1927 este ales președinte al Consiliului de Miniștri, iar între 1927-1930, președinte al Partidului Național Liberal, succedându-și fratele, Ionel C. Brătianu, la conducerea acestuia.

Vintilă Brătianu, intelectualul rafinat care a iubit Bucureștiul, a fost unul din principalii promotori ai modernizării economiei și industrializării țării la începutul secolului XX

Dragoș Lucian Țigău în volum: Primarul capabil Vintilă Brătianu a fost și inginerul activ, finanțistul implicat, politicianul dedicat sau afaceristul prosper.

Încă din tinerețe, Vintilă Brătianu a oferit exemplul unui intelectual cu o viziune largă asupra societății, capabil să furnizeze soluții realiste pentru modernizarea acesteia. El a stat în primele rânduri ale unei elite active, creatoare, puternic animate de un naționalism pragmatic. “Prin noi înșine” a fost sintagma dragă lui, pe care a aplicat-o în toate direcțiile sale de activitate.

Dragoș Lucian Țigău în volum: Vintilă Brătianu a dat dovadă de un spirit energic, plin de inițiativă, în întreaga carieră de patru decenii, începută ca inginer pe șantierul podului dunărean de la Cernavodă și încheiată în poziția de șef al Partidului Național Liberal. Vintilă Brătianu și-a folosit cu succes avantajele, experiența și relațiile deținute într-un domeniu pentru a obține realizări într-altul: inginerie-administrație, administrație-politică, politică-primariat etc.

“În mai puțin de trei ani, Vintilă Brătianu a făcut numeroase amenajări și îmbunătățiri edilitare, prin care Bucureștiul și-a conturat mai puternic aspectul unui oraș central european evoluat”

Dragoș Lucian Țigău: Vintilă Brătianu este unul din primii primari care implementează conceptul modern de urbanism. Capacitatea de lucru a lui Vintilă Brătianu, inteligența, caracterul dominat de principii sănătoase, ajutorul primit din partea celor apropiați care erau și persoane publice influente (tatăl, Ion C. Brătianu, apoi fratele mai mare, Ionel Brătianu) explică în bună măsură rezultatele obținute în fiecare activitate, precum și acel cursus honorum ascendent, de la inginerul stagiar la prim-ministrul României Mari.

Consiliul orășenesc al Bucureștiului, în ședința din 21 iunie 1907, îl alege pe inginerul Vintilă Brătianu primar al comunei. Din cei 31 de consilieri votanți, 30 se pronunță în favoarea sa. Ajutor de primar a fost ales marele comerciant și proprietar Constantin Hagi-Theodorachy.

Această cinste, domnilor, este mare pentru mine, nu numai fiindcă mă puneți în capul primului oraș al țării, dar pentru că mă puneți în acest loc în momente pe care le cred foarte grele pentru administrația comunală (..).

Domnilor, ca să făgăduiesc de acum care va fi activitatea mea de primar, nu cred că este bine, ci este mai bine a lasă că după fapte să se judece această activitate. În momentele de față avem un program pe care l-am adus la cunoștința cetățenilor Capitalei, cu ocazia alegerilor comunale. Ei bine, domnilor, nu făgăduiesc decât aducerea la îndeplinire a acestui program. (Vintilă Brătianu, Discurs la alegerea ca primar al Capitalei, 21 iunie, 1907).

 

Un primar din dinastia Brătienilor. La învestire, consilierii îl măgulesc pe noul edil, spunându-i: “Numele d-voastră este un talisman pentru noi toți”

Noua administrație a fost primită diferit de presă, în funcție de angajarea politică a cotidienelor: cu elogii de foile liberale, cu încredere de jurnalele neutre și cu un amestec de ironie și ostilitate de către ziarele conservatoare:

Capitala își are acum consiliul ei constituit. Primul magistrat al Bucureștilor e acum unul din fiii lui Ion Brătianu, iar prim ajutor, un avocat distins care a dat dovadă de muncă și corectitudine. Ca al doilea ajutor va fi ales un medic, dl. Haralambie Botescu, un tânăr practician care s-a distins mult în activitatea sa și care e chemat să îngrijească în special de starea sanitară a Capitalei.

“Cu o echipă completă și competentă, având și sprijinul politic al guvernului și parlamentului (Ionel era ministrul internelor, iar Vintilă fusese ales, din nou, deputat, primarul avea toate condițiile pentru a-și aplica planurile urbanistice”

În mandatul său, Vintilă Brătianu a prezidat doar 47 de ședințe (convoca Consiliul Orășenesc doar când era necesar), și s-a înconjurat de specialiști competenți.

Cu primariatul lui Vintilă Brătianu începe era funcționarilor administrativi titrați și pentru prima dată candidații la posturi erau întrebați ce titluri posedă, iar pe funcționarii aflați în serviciu i-a cercetat personal și pe fiecare în parte, spre a vedea dacă au pregătirea și cultura necesară pentru posturile ce dețin. (Em. Dan Roban în volumul “Vintilă Brătianu, consilier comunal”, p. 93).

Din răsfoirea colecției Monitorului Comunal se pot afla multe hotărâri de sancționare și îndepărtare a unor angajați, pentru că spiritul integru al primarului nu tolerează abuzurile, corupția, delăsarea și incompetența. (“Primari de seamă ai Bucureștiului: Vintilă Brătianu”, p. 135).

Sediul primăriei (Ospelul Comunal) se afla în fosta casă Ion Hagi Moscu, amplasată până la demolarea ei (1911) pe locul actualei esplanade din fața Teatrului Național

Pasionat de urbanism, Vintilă Brătianu a dispus lucrări de deschidere a unor bulevarde largi și drepte, prelungirea unor artere prin străpungeri, alinierea străzilor existente, de multe ori cu intenția de a le lărgi pe o deschidere uniformă.

Cea mai importantă lucrare era bulevardul hausmanian Colței, proiectat să unească Piața Ion C. Brătianu de Piața Lascăr Catargiu (azi, Romană) și să preia majoritatea traficului foarte intens de pe Calea Victoriei.

În timpul mandatului lui Vintilă Brătianu a fost modificată nomenclatura stradală, cu denumiri care există și azi

La 12 oct. 1907, Vintilă Brătianu a evidențiat realitatea că “multe din stradele orașului poartă nume nepotrivite sau chiar acelaș nume”. Multe din noile denumirile schimbate atunci s-au păstrat până azi: Poșta Veche a devenit Nicolae Golescu, Teatrului-Matei Millo, Minervei- Vasile Conta, Clopotarii Noi-Grigore Alexandrescu, Berzei (o parte)-Grigore Cobălcescu, Sf. Spiridon-Maria Rosetti, str. Spitalului-Dr. Felix. Soarelui-Theodor Aman, etc.

Tot Vintilă Brătianu, în consiliul din 1907, ia hotărâri în legătură cu tăblițele care indicau numele străzilor:

Cred că ar fi nimerit ca sub placa indicatoare a numelui străzii să se urmeze exemplul dat de alte orașe și să se indice foarte rezumat principala calitate a persoanei comemorate. Se face astfel învățătura generațiilor viitoare.

1909, au fost demarate lucrările de locuințe ieftine, proiect social care, în 2026, nu există

În ședința consiliului din 19 noiembrie 1908, cu ocazia dezbaterii și adoptării proiectului Casei Comunale a Bucureștilor, sunt evidențiate consecințele nefaste ale locuirii în imobile insalubre.

Este îndeobște cunoscut astăzi că locuința rea este una din principalele cauze de degenerare fizică și morală a omenirii. Mortalitatea populației este cu mult superioară în cartierele cu locuințe insalubre. (..). Omul care se întoarce de la muncă nu-și va putea găsi într-o astfel de locuință nici odihna, nici mulțumirea sufletească. Cârciuma, alcoolismul, desfrâul, tuberculoza, închisoarea sau spitalul vor fi prea adeseori sfârșitul său.

Din aceste motive s-a înființat Casa Comunală.

Scopul ei principal este construirea de case ieftine și igienice pentru populațiunea săracă.(..). Pentru o plată de 25 lei lunar, fiecare va putea avea o casă cu două camere, bucătărie, o magazie, pivniță și o latrină igienică, precum și o mică curte care se va putea întrebuința pentru flori sau chiar legume. Toate acestea sunt avantagii netăgăduite care face foarte necesară și bine venită instituțiunea pe care noi o proiectăm. (“Primari de seamă ai Bucureștiului: Vintilă Brătianu”, p. 158).

Reguli stricte de construire și exproprieri. Înființarea Parcului rezidențial Ioanid, inițiativa primarului Vintilă Brătianu

Dragoș Lucian Țigău în volum: Noul ansamblu a prins contur în lunile martie-mai 1909, când edilii au hotărât 10 exproprieri cu scopul deschiderii unor străzi și salubrizării zonei care urma să fie sistematizată.

Primarul nu își ascundea speranța că “acest loc va deveni cel mai frumos din București și care pe viitor ar putea să stimuleze inițiativa privată pentru crearea de cartiere analoge”.

Ziarele ostile liberalilor primesc cu ostilitate proiectul:

În sfârșit, am aflat de ce d. Vintilă Brătianu a cumpărat terenul succesorilor Ioanid: pentru a face un parc Monceau. E locul a întreba: chelului tichie de mărgăritar îi trebuie?

Când mii de locuitori ai Capitalei se adăpostesc în locuințe vrednice de troglodiți, când pe toate străzile se strigă împotriva scumpetei chiriei, când locuințele igienice și confortabile sunt o rară excepție-care e grija democraticului primar al Capitalei? Să creeze în partea cea mai îngrijită a orașului încă un parc și să speculeze terenurile pentru locuințe boierești. Aceasta ne dă măsura democratismului cadetului dinastiei” . (“Parcul Monceau” în Adevărul, 21, nr. 7020, 19 martie 1909).

“Pentru delimitarea noului ansamblu rezidențial era necesară deschiderea a două noi artere (Bulevardul Nou (Dacia) și str. Dumbrava Roșie), precum și lărgirea unui segment din actuala stradă Polonă”

Parcul propriu-zis avea o formă de trapez regulat, baza mare constituind-o str. Polonă, iar baza mică-actuala stradă Aurel Vlaicu. Celelalte laturi le formau Bulevardul Nou, respectiv strada Nouă, denumite ulterior Dacia și Dumbrava Roșie. Parcelele, în număr de 25, se aflau în interiorul grădinii, cât și la exteriorul trapezului (șapte terenuri), fiind situate pe Dacia și Dumbrava Roșie.

O singură parcelă, cea cumpărată de Lia Brătianu, soția lui Vintilă, avea poziția cea mai excentrică, cu acces doar din str. Aurel Vlaicu. Aici, arhitectul Petre Antonescu va proiecta vila lui Vintilă Brătianu.

Despre Casa lui Vintilă Brătianu din parcelarea Ioanid, vezi: EXCLUSIV I Casa Vintilă Brătianu, deschisă pentru bucureșteni, după mai bine de un secol. Aici e prețioasa bibliotecă în care s-a semnat, în secret, intrarea în Primul Război Mondial

Ridicarea vilelor a început în anii 1910-1911, procesul încheindu-se abia după Războiul cel Mare. Ansamblul este un amestec de stiluri autohtone și occidentale: neoromânesc, academist, romantic și eclectic iar clădirile au fost proiectate de arhitecți renumiți: Petre Antonescu, Ion D. Berindey, Grigore Cerchez, Ernest Doneaud, Ion Mincu, Paul Smărăndescu etc. (“Primari de seamă ai Bucureștiului: Vintilă Brătianu”, pg. 170).

Dragoș Lucian Țigău în volum: Proiectarea și amenajarea parcului Ioanid reprezintă repere importante în evoluția urbanismului bucureștean și chiar a celui din Vechiul Regat.

Lotizarea Ioanid a fost o noutate absolută în privința parcelărilor, până atunci neexistând structuri similare. Experiența anterioară se limitase doar la executarea parcelărilor în lungul bulevardelor.(..). Proiectul inițiat de Vintilă Brătianu nu a fost unul de speculă imobiliară, deoarece toate cheltuielile de achiziționare a grădinii și terenurilor adiacente, precum și cele făcute la introducerea utilităților au fost recuperate din vânzarea loturilor. Sumele încasate s-au investit tot în acest ansamblu, fiind folosite la amenajarea parcului central. Primăria nu a realizat un alt profit decât cel al impozitelor pe terenuri.

Noul abator comunal, ansamblu cu utilaje și frigorifere moderne aduse din Germania. Fiecare pavilion era dotat cu garderobe, băi, closete, birouri și camere pentru scule

O lucrare importantă pentru aprovizionarea și igiena orașului a fost construirea unui abator nou în anii 1908-1910.

La 19 martie 1908, Vintilă Brătianu a expus consiliului programul general de construire:

Un ansamblu care să permită concentrarea tăierilor animalelor mari și mici, frigorifere mari și performante, lucrările la noul abator să nu afecteze activitatea celui existent. (..). În pavilionul de tăiere pentru vite mari, puteau fi sacrificate și tranșate zilnic până la 360 de animale. Pavilionul pentru porci avea în compunere trei opăritoare și un pârlitor, capabil să proceseze anual cca 26.000 de corpuri de animale.

Au fost contractate: montarea de utilaje și frigorifere (prin firma “L.A.Riedinger” din Augsburg), instalații pentru tăierea și transportul cărnii (firma “Beck&Henkel” din Kassel), izolațiile frigoriferului (firma “Stumpf” din Leipzig). Astfel, de la 1 aprilie 1910, comunitatea bucureșteană a beneficiat de o utilitate modernă, în măsură să-i asigure consumul de carne.

Lucrări de pavare de amploare

Vintilă Brătianu, în dublă ipostază de inginer și primar, a stabilit pavarea cu piatră cubică a arterelor radiale de circulație: splaiurile Dâmboviței, căile Călărașilor, Griviței și Rahovei, străzile Romană (azi, Mihai Eminescu), Teilor (azi, Vasile Lascăr), Berzei, Occidentului etc. Lucrările de pietruire și asfaltare erau realizate de Societatea de Bazalt Artificial și de Ceramică de la Cotroceni, cu care primăria avea o colaborare de peste 25 de ani.

Amploarea lucrărilor reiese și din cantitățile mari de piatră fasonată, bolovani, pietriș, asfalt și bitum care au fost cumpărate prin licitații organizare periodic.

“Tramvaiele asasine “Simmering”, ale lui Brătianu” au fost primite cu neîncredere de bucureșteni

Dintre toate inițiativele primarului Brătianu în direcția modernizării orașului, cea care a animat cel mai mult lumea bucureșteană și a agitat viața politică destul cât să determine schimbarea unui guvern, a fost înființarea unei societăți comunale de tramvaie.

Cele șase trasee (Gara de Nord-Antrepozitele Centrale, Halele Centrale-Palat-Obor, Gara de Nord-Obor, Halele Centrale- strada Traian-Obor, Piața Buzești-Șoseaua Kiseleff (Bufet), Piața Principesa Maria-Bufet) aveau o lungime totală de 14, 5 km, fiind deservite la început de 52 vagoane motor și 10 de firma vieneză “Simmering”, iar echipamentele electrice la “A.E.G” din Berlin. Pentru gararea și întreținerea lor, în zona Lizeanu s-a construit un depou, care există și astăzi.

Prin forța, mărimea și viteză lor, tramvaiele “Simmering” au impus bucureștenilor să-și revizuiască modul în care se deplasau prin oraș, făcându-i mai prudenți în trafic. La scurt timp după deschiderea noilor linii, au apărut și primele accidente, unele mortale, motiv pentru presă de a introduce sintagma “tramvaiele asasine”, care, evident, erau de sorginte brătienistă.

“Cei trei frați (Dinu, Ionel și Vintilă Brătianu-n.n) nu dorm liniștiți dacă o dată cel puțin pe zi, cu tramvaiele lor asasine, n-au răpus o viață de om, n-au trimis la spital pe nimeni, n-au făcut ca un accident să se întâmple”

Lucrul l-am prevăzut din prima zi când s-a dat publicității traseul liniilor noului tramvai. Dar Dinastia este atotputernică, Dinastia a triumfat contra d-lor Carp și Marghiloman înaintea justiției politice și venale, Comuna a rămas pungășită ca în codru, judecătorii s-au înclinat respectuoși până la pământ înaintea operei necinstite și omucidere a fratelui Vintilă (..) iar poliție, guvern, nimeni nu intervine să pună capăt acestor asasinate zilnice și cu premeditare. (Constantin Mille, “Tramvaiele asasine”, în Adevărul, 26, nr. 8441, 13 martie 1913).

“Automobilele asasine”, primul regulament rutier din București a fost adoptat în timpul primariatului lui Vintilă Brătianu

În anii când destinele orașului au fost conduse de Vintilă Brătianu, circulația automobilelor a cunoscut o dezvoltare semnificativă, amplificând aglomerația, și așa mare, a Capitalei. Mai grav, a sporit și numărul accidentelor de circulație.

Statisticile arată că în 1907 s-au înregistrat 72 de accidente rutiere, infirmitatea sau moartea victimelor fiind cauzată de trăsuri-111 persoane, automobile-7, tramvaie-3. Potrivit unei vorbe de atunci “culmea călcătoriei de lux e desigur.. să te calce un automobil”.

În ședința din 15 decembrie 1907, se discută problema accidentelor și este adoptat un regulament, iar la 10 ianuarie 1908, din ordinul prefectului Poliției Capitalei, s-a organizat primul examen oficial de conducere auto.

Vezi și: Cu mașina prin vechiul București, când se circula cu 15 km la oră, “adică iuțeala unui cal”. Ce prevedea drasticul “Regulament pentru circulațiunea autovehiculelor”

La 21 februarie 1910, primarul Vintilă Brătianu este chemat să devină directorul Băncii Naționale, însă rămâne consilier comunal, noul primar ales fiind Ioan Procopie Dumitrescu

Dragoș Lucian Țigău: În contul primariatului său intră amenajarea ansamblului Ioanid, începutul construirii locuințelor ieftine și igienice, organizarea băilor publice și a taberelor școlare, apariția policlinicilor comunale, extinderea tramvaiului electric etc. Toate acestea au supraviețuit până astăzi, deși în forme mult schimbate față de cum se prezentau cu peste un veac în urmă.

La sfârșit de poveste, îmi exprim încrederea că aceasta a creat o imagine edificatoare despre primarul Vintilă Brătianu și orașul pe care l-a gospodărit. Totodată, nutresc speranța că cititorul va parcurge cu interes volumul conceput a fi fereastră deschisă spre o lume tot mai îndepărtată în timp.

 Vezi și: Cel mai nedreptățit primar al Bucureștiului. Al. Donescu, omul care a făcut enorm pentru modernizarea orașului interbelic și a murit la Jilava, distrus de comuniști

Cel mai sentimental primar al Bucureștiului: Barbu Delavrancea. A scăpat Micul Paris de “revoltătorul spectacol” al tramvaielor trase de cai, în favoarea celor electrice