“Curăță tot, dă jos tensiunea, face minuni!” Vindecare miraculoasă, oferită cu fermitate de o doamnă călătoare STB

Treci în pas grăbit pe lângă stația STB, ajungi la metrou, cobori, vine trenul, urci. Viața mustește și aici. În mijloacele de transport  în comun din București, este exclus să te plictisești.

Ⓜ️ Copila nu pare să aibă mai mult de 4-5 ani. Are părul ca spicul de grâu și e frumoasă de nu-ți poți lua ochii de la ea. Ea nu-și ia ochii de la buchetul cu lalele și „năsturei” verzi, învelit în hârtie lucioasă, pe care-l are în brațe. Îl ține vertical, nemișcat, cu aerul solemn că poartă ceva extrem de valoros. În metrou e cald, fetița își dă jos cu grijă căciula și fularul, concentrată să nu pățească buchetul ceva. Stațiile trec una după alta, în tăcere. La un moment dat, cea mică scoate un strigăt surprins și aproape panicat:

– Mama, uite cât au crescut florile astea!

Mama o privește nedumerită, nu-nțelege ce s-a-ntâmplat, de fapt.

– Înainte erau așa, strânse, acum uite ce mari s-au făcut!

„Magia” care-a uimit-o pe micuță trecuse neobservată de toți adulții: de la căldură, bobocii de lalea se desfăcuseră.

🚌 Doi pensionari discută aplicat chestiuni medicale, pe un traseu STB. Mai precis, pe linia lui 226. Domnul se plânge de diverse probleme, doamna insistă să-i furnizeze soluții miraculoase:

– Vă spun, păducelu’ e bun la orice! Cel mai bun! Curăță tot, dezumflă, dă jos tensiunea, face minuni!

Domnul nu pare convins, parcă tot s-ar programa la niște consultații. Văzându-i ezitarea, o altă călătoare intervine, pe ton ultraavizat:

– Dacă vreți ceva extraordinar, luați Megaliv, e inventat de un tip, Bojor, nu știu dacă ați auzit de el…

– Am auzit, cum nu?, se arată domnul interesat, în sfârșit.

– Vedeți că mai e pe piață și Liv. Nu ăla! Țineți minte, Megaliv! E exact ce vă trebuie, am luat și eu pentru mama, a scăpat-o de o grămadă de probleme, i-a rezolvat până și colecistul.

Domnul pare din ce în ce mai prins de conversație. Totuși, nu se lasă „cumpărat” așa de ușor:

– Lucrați în domeniu?

A fost întrebarea care a deschis nu Cutia Pandorei, ci o mulțime de uși, ușițe și ferestre: a aflat că doamna lucrează la spitalul nu-știu-care, că o cunoaște bine pe doamna Mirela (cunoștința lui), cu care-a fost colegă o grămadă de ani. Și că, de fapt, se știe cu tot personalul medical.

– Pe profesorul Niculescu îl cunoașteți?

– Toată lumea îl cunoaște! Îl cunoștea, c-a murit.

– A murit profesorul Niculescu?!

– Da, săracu’.

Domnul pare răvășit de veste. N-are vreme să ceară detalii, fiindcă mesagera coboară la următoarea stație:

– La revedere, sănătate!

Pensionarul îi răspunde cu jumătate de gură, apoi scoate telefonul din buzunar și sună pe cineva.

– Alo, ce faci, să vezi ce-am pățit! M-am întâlnit în autobuz cu o doamnă care-a lucrat la spital și-o știe pe doamna Mirela. Ce crezi că mi-a zis? A murit profesorul Niculescu! Profesorul Niculescu, care era de la noi, din Talpa! Da, el! A murit! Da, profesorul Niculescu! A murit, mi-a zis doamna aia! Da!

Face o pauză scurtă. Cât să-i lase persoanei cu care vorbește vreme să-și revină, după așa o veste. Pare c-a reușit, fiindcă ascultă ce i se răspunde și confirmă grăbit: 

– Da! Pâine și portocale, da! Iau și vin direct acasă!

Nota B365.ro – Mai multe #CroniciSTB, mai jos:

• “Nu ți-e rușine, leneșule? Nu mă lua pe mine cu iubire, bărbat care n-a muncit o zi în viața lui!” Teribilă criză de familie izbucnită pe-un traseu STB
• Un alt fel de alertă alimentară pe un traseu STB: “Am luat doar o gură, e nașpaaa! Băi, frate, toate au înăuntru numai combinații dubioase!”