Vila Minovici și Casa Cesianu, reintroduse în circuitul turistic din 2015. CUM VOR ARĂTA

de:
24 iun. 2014
6 Afișari
Vila Minovici și Casa Cesianu, reintroduse în circuitul turistic din 2015. CUM VOR ARĂTA

Lucrările la Casa Cesianu au demarat în luna noiembrie a anului trecut și în acest moment sunt gata în proporție de 50%. În luna august va fi gata clădirea, urmând ca apoi lucrările să se mute în curte, unde se va amenaja un lapidariu. Aici vor fi expuse pietre, sculpturi, de la Curtea Veche, spre a fi permis accesul publicului şi a face mai atractivă casa.

Demarate in primele luni ale acestui an, lucrarile de consolidare de la Corpul A au fost finalizate, iar in acest moment, se reexpertizeaza componentele artistice de piatra si se preleveaza probe de laborator cu scopul de a demara restaurarea acestora.

Casa Cesianu va prelua o parte din colectiile aflate in patrimoniul Muzeului Municipiului Bucuresti. precum: Colectia stiinta-tehnica (2.136 obiecte de interes muzeal si istoric), Colectia Arta decorativa – metal (10.860 obiecte), Colectia de arta religioasa si obiecte de cult (reprezentativa pentru perioada tarzie a artei religioase romanesti, respectiv sec. XVII-XIX), Colectia Arta Plastica (2.395 tablouri in ulei, acuarele, desene placi de gravura), Depozit harti si planuri, Colectie de sculptura (310 obiecte), Colectie de mobilier (227 piese), Colectia Sticla, portelan si ceramica (4.747 piese valoroase), Colectia textile si accesorii vestimentare (2.091 obiecte diversificate tipologic), Colectia arme (533 arme albe si de foc), Colectia de arheologie (8.000 obiecte), Colectia diverse (783 obiecte, piese decorative, etc.).

După renovare, Casa Cesianu va fi introdusă în circuitul public şi turistic, unul dintre obiectivele consolidării acestui monument vizând atragerea a 4.000 de turişti/vizitatori în primul an de la deschiderea permanentă a Muzeului Casa Cesianu.

Valoarea totală a proiectului „Consolidare, restaurare şi conservare Casa Cesianu” se ridică la peste 8,58 milioane lei, din care finanţarea nerambursabilă este de peste 5,93 milioane lei, co-finanţarea Primăriei Capitalei pentru acest proiect fiind de circa 1,2 milioane lei.

Vila Minovici, gata în iulie 2015. Ar putea fi renovată și Fântâna Miorița

La Muzeul Nicolae Minovici a început organizarea de șantier. Aici vor fi făcute lucrări de consolidare, reabilitare și restaurare și de amenajare a curții. Monumentul are o vechime de 109 ani și va fi repus în circuitul turistic la 31 iulie 2015.

„Acest monument, vechi de peste 100 de ani, va fi repus in circuitul turistic anul viitor. Se va reabilita si atelierul de restaurare a obiectelor de patrimoniu ale muzeului, se va consolida constructia de la limita de vest a proprietatii, aflata in stare de ruina. De asemenea, odata finalizata, cladirea va adaposti un muzeu dedicat familiei Minovici”, a declarat primarul general.

Muzeul Nicolae Minovici face parte din patrimoniul national si este cunoscut ca fiind una dintre cele mai remarcabile case construite in stil romanesc.

Primarul general, Sorin Oprescu, a spus că ia în considerare și restaurarea băncii de piatră din fața Muzeului, dar și reabilitarea Fântânii Miorița.

Vila Minovici a fost construită în 1905. Vila cu parter, etaj şi turn, este declarată monument istoric şi păstrează o impresionantă decoraţie în piatră realizată de sculptorul german Wilhelm August von Beckev. Valoarea totală a proiectului de reabilitare este de 14.995.314 lei (3,4 milioane de euro) din care finanţarea nerambursabilă este de 11.246.648,14 lei.

Cookies