Vila Malaxa, reședință monumentală pe măsura lui “Krupp de România”. Mită, corupție și exil. Cât de bogat era industriașul când a dat Bucureștiul pe New York
Vila Malaxa, reședință monumentală pe măsura lui “Krupp de România”. Mită, corupție și exil. Cât de bogat era industriașul când a dat Bucureștiul pe New York. Foto credit: I.C.R.
Bogăția, puterea și gustul pentru artă stăpânite de inginerul Nicolae Malaxa, cel mai mare industriaș din perioada interbelică, se reflectă și azi în Palatul său din Aleea Alexandru nr. 38.
Clădirea proiectată de arh. Petre Antonescu în stil neoromânesc, la o dată nestabilită încă, impresionează prin eleganță monumentală și transmite soliditatea financiară a celui supranumit în epocă “Krupp de România”.
Foto credit: Andrei Mărgulescu.
În comunism, Vila lui Nicolae Malaxa devine Casa de Cultură a U.T.C și sediu al Clubului de tineret “Ateneul Român”
Vila cu turn de colț și acoperiș de țiglă smălțuită, cu fațade îmbogățite de elemente sculptate și interioare cu spații generoase, tratate în spirit monumental, este astăzi sediul Institutului Cultural Român și are o istorie pe măsura faimei lui Nicolae Malaxa, inginer strălucit, cu fler pentru afaceri, care a finanțat oameni din toate partidele politice, proprietarul Uzinelor Malaxa, redenumite după naționalizare “23 august”, apoi “Faur”.
În anul 1956, vila lui Nicolae Malaxa ajunge la Întreprinderea Administrație Locuințe (I.A.L) a raionului Stalin. Printr-o decizie a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului “I.V. Stalin”, în anul 1958, palatul este transformat în Casa de Cultură a Tineretului apoi intră în posesia Gospodăriei UTC, devenind sediul Clubului “Ateneul Român”.
Clădirea a fost serios avariată de cutremurul din 4 martie 1977, turnul acesteia fiind consolidat ulterior, fiind refăcută totodată și zidăria de rezistență, precum și instalațiile de încălzire, electrice și sanitare. Lucrările de restaurare din anul 1987 au pus mari probleme conservării și refacerii “finisajelor de înaltă ținută existente la parter, etaj și mansardă”. O mare parte din aceste elemente, deosebit de valoroase, nu au supraviețuit sau au fost grav afectate de lucrările de restaurare din 1987. (Sursa informațiilor, ICR).
Foto credit: Istorie în culori, ColoRostariu, pagina de facebook.
Palatul Malaxa, reședință grandioasă înzestrată cu o mare sală pentru expunerea obiectelor de artă, desfășurată pe două nivele de înălțime
Cine a fost cu adevărat omul și abilul industriaș Nicolae Malaxa, renumit jucător de poker care știa “prețul” fiecărui politician din perioada interbelică și îl atrăgea de partea intereselor sale în afaceri făcându-i “cadouri” scumpe, de nerefuzat?
Cât de mult se datorează ascensiunea imperiul său faptului că a făcut parte din anturajul intim al Regelui Carol al II-lea și al Elenei Lupescu, “Duduca”? Cum a plecat Malaxa din București, în timpul regimului comunist, și ce a făcut în America?
Mai jos, pe urmele averii lui Nicolae Malaxa (1884-1965) în “țara tuturor posibilităților”, informații inedite despre viața sa la New York, publicate în premieră în anul 2025 în cartea “Malaxa în America”.
Imagine rară din volumul „Malaxa în America”.
Proiectul de arhitectură al Vilei Malaxa este prezentat de arh. Cristina Woinaroski în volumul “Detalii românești în arhitectura lui Petre Antonescu. Exterioare și interioare ale vilelor bucureștene”, Editura UNArte, București, 2016, în parteneriat cu Fundația Löwendal.
Ca să fie lăsat în pace de regimul comunist, Nicolae Malaxa i-a dăruit lui Gh. Gheorghiu-Dej un Cadillac și Anei Pauker bijuterii Cartier, de ziua ei de naștere
Lângă reședința lui Nicolae Malaxa și a soției sale, Natalia, din Aleea Alexandru, se află o altă bijuterie arhitectonică a Bucureștiului interbelic, Vila Irinei (Lulu) Malaxa, fiica industriașului, proiectată de arhitecții Ion și Tiberiu Niga.
Vila Irinei Malaxa se află alături de cea a tatălui său și este azi sediul Ambasadei Republicii Moldova la București. Foto credit: Pelicanul de Aur, blogul regizorului Victor Antonescu.Vila Irinei Malaxa se află alături de cea a tatălui său și este azi sediul Ambasadei Republicii Moldova la București. Foto credit: Ambasada Republicii Moldova la București.
La New York, Nicolae Malaxa a închiriat un întreg etaj într-un hotel de 5 stele, unde a stat mai mult de un an, apoi a cumpărat o casă cu vedere la Central Park
După venirea comuniștilor la putere, Nicolae Malaxa a plecat la în New York, unde a ajuns în ziua de 29 septembrie 1946. A fost întâmpinat de fiica sa, Irina, și de soțul acesteia, medicul George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel în anul 1974, sosiți în America la începutul aceluiași an.
În țară au rămas soția și fiul industriașului, Natalia și Constantin, care aveau să fugă și ei din România în anul 1948, după multe intervenții ale lui Nicolae Malaxa, ascunși într-un cargobot ce transporta cherestea cu destinația Istanbul.
Sherry Netherland, hotel de 5 stele, Fifth Avenue, New York. Sursa imaginii: Visit 5th Avenue.Coperta volumului „Malaxa în America”, editura Corint, 2025.
Nicolae Malaxa s-a instalat la “Sherry Netherland”, un hotel de 5 stele de pe Fifth Avenue, în care a închiriat un întreg etaj. Va locui aici mai bine de un an. Mai târziu, Malaxa a cumpărat o locuință permanentă, o luxoasă clădire de pe Fifth Avenue din New York, aflată vis-a-vis de marginea sudică a Central Park.
Malaxa avea la dispoziție un apartament mare, ocupând un etaj întreg, unde-așa cum spunea un vizitator deloc măgulitor-, după ce suna clopoțelul, oaspetele era primit cu precauție de un servitor cu aer amenințător, apoi escortat prin mai multe anticamere și cercetat de mai mulți lachei cu aspect intimidant, până când, în cele din urmă, era introdus la Malaxa, care îl trata pe respectivul ca și cum ar fi fost un potențat oriental. (Rudiger von Kraus, “Malaxa în America”, Editura Corint, 2025, pagina 33).
1925, Portretul lui Nicolae Malaxa realizat de Ion Theodorescu-Sion. Sursa: Wikimedia Common.
Nicolae Malaxa (1884-1965), unul din cei mai puternici oameni din România interbelică, a fost acuzat de FBI că a colaborat cu regimul nazist, dar și cu cel comunist, și că a finanțat Garda de Fier, organizație fascistă. A scăpat de acuzații cu ajutorul celor mai scumpi avocați din lume
Dar cine era cu adevărat acest om? Dacă treceai pe lângă el pe stradă, nici măcar nu l-ai fi observat, un bărbat de 1,60 de metri înălțime și 63,5 kilograme, o față cu nas subțire, ascuțit și curios, bărbie proeminentă și păr negru des. Apropiindu-te, însă, îi întâlneai ochii negri și intenși, cu pleoapele coborâte, care îi ascundeau hiperactivitatea creierului, iar și mai de aproape întâlneai un om cu o mare voință, inteligență și dorință de luptă, temperate de frugalitate și trudă, cu o personalitate neobișnuit de puternică.
Malaxa nu era vorbăreț. Cuvintele sale erau atent cântărite, iar propozițiile scurte. Destins, dădea dovadă de un farmec personal considerabil, dar nu îl etala, deoarece prefera viața foarte liniștită, pe care o ducea întotdeauna fără reproș.
Era extrem de temperat, nu fuma și, spre deosebire de rivalul său, Aușnit, participa rar la activități sociale. În relațiile de afaceri, Malaxa a reușit, în ciuda firii sale reci și neprietenoase, să câștige afecțiunea partenerilor săi, precum și respectul și devotamentul muncitorilor săi.
În schimb, un observator invidios ar vedea în el o personalitate oportunistă și lipsită de scrupule, care a căutat să-i atragă de partea lui pe toți politicienii influenți, indiferent de partid. Prin mituirea și coruperea principalelor figuri politice ale României, Malaxa a acumulat o avere. Potrivit bârfelor de la București, el oferea jucătorilor de poker invitați, printre care se aflau Regele și Duduia, 100.000 de lei bani de joc. (Rudiger von Kraus, “Malaxa în America”, Editura Corint, 2025, pagina 33).
Vila Malaxa face parte din Lotizarea Filipescu și reprezintă una din lucrările de frunte ale arh. Petre Antonescu,“un exemplu de tranziție în evoluția stilului românesc către modern”
Arh. Cristina Woinaroski în “Detalii românești în arhitectură lui Petre Antonescu. Exterioare și interioare ale vilelor bucureștene”, Editura UNArte, București, 2016, în parteneriat cu Fundația Löwendal. Fotografii sunt realizate de arh. Andrei Mărgulescu.
Arh. Cristina Woinaroski: Vila Nicolae Malaxa este amplasată pe un teren de colț la intersecția străzilor Aleea Alexandru și Ermil Pangrati și face parte din Lotizarea Filipescu, una din cele mai ample și mai coerente ansambluri urbanistice și arhitecturale ale orașului.
Anul începerii construcției clădirii nu a putut fi încă stabilit, totuși silueta vilei poate fi descoperită în fotografia aeriană a Lotizării Filipescu, realizată în anii ’20. Clădirea de la numărul 38 a fost ridicată după planurile arhitectului Petre Antonescu pentru inginerul și industriașul Nicolae Malaxa.
„Rezolvarea intrării în casă, care se face direct din stradă, demonstrează atitudinea urbană a arhitectului, caracteristică anilor ’20”
Arh. Cristina Woinaroski: Prin volumetria propusă, Petre Antonescu valorifică poziția de colț a terenului: un turn monumental constituie capătul de perspectiva atât al Aleii Alexandru cât și al străzilor Pangrati și Rabat.
Demersul arhitectului este același ca și în cazul vilelor precedente (vila Ion C. Brătianu – 1908; vila dr. Ciru Iliescu – 1910; vila Vintilă Brătianu -1912; vila Oprea Soare -1916): o volumetrie compusă din asamblarea mai multor pavilioane scoase în rezalit, având diferite înălțimi și gabarite, acoperișuri fragmentate cu streașini late.
Totuși, simplificarea unor detalii de arhitectură, unele rezolvări funcționale, relația spațiul privat-spațiul urban sunt tratate mai modern, trădând realizarea mai târzie a clădirii.
Plastica fațadelor este mult mai epurată față de lucrările precedente: un soclu înalt până la nivelul glafurilor ferestrelor din parter, placat cu piatră din carieră de la Albești (Câmpulung), un registru al ferestrelor din parter delimitat de un glaf din piatră în partea inferioară și o profilatură rotunjită în partea superioară.
Turnul de colț, tratat auster, prezintă pe toate laturile, la partea superioară, imediat sub streașină, o înșiruire de ferestre rotunjite, a căror ancadramente din ciubuce sunt similare cu cele folosite de Petre Antonescu la ferestrele de la nivelul superior de la banca Marmorosch Blank (1915-1923), de pe strada Doamnei.
Fațada dinspre curte nu prezintă profilaturi. Elementul principal îl constituie logia deschisă către grădină, cu arcade în plin cintru, susținute de coloane robuste cu capiteluri stilizate și bolți în cruce, despărțite de arce dublou, o preluare a logiilor de la palatele Cantacuzine și Brâncovenești.
„Planul vilei este special. Clădirea este astfel concepută încât toate camerele sunt grupate în jurul unei mari săli de expoziție desfășurată că înălțime pe două nivele”
Arh. Cristina Woinaroski: Astfel, prin vestibul și galeria de la parter se poate urca la etaj pe o scară monumentală din lemn sau accede în biroul lui Malaxa, prelungit cu un spațiu amenajat pentru bibliotecă.
În monografia sa – „Clădiri, construcții, proiecte și studii”, (1963), Petre Antonescu scria despre această lucrare, următoarele:
Casele au fost ridicate pentru locuința unui amator de artă, care a dorit să aibă alături și în mijlocul camerelor de lucru și de locuit, o mare sală pentru expunerea obiectelor de artă pe care le posedă, putând servi în același timp pentru producții de muzică și conferințe.
Din sala de expoziție, care avea și funcția de salon al vilei, se putea intra în sufragerie. Pe latura de nord-vest a casei funcționa un apartament format din două dormitoare, un budoar, dressing și baie, prelungit printr-o logie către grădină. Apartamentul comunică și cu sala de expoziții. La etaj, în lateralele sălii de expoziție, erau prevăzute încă două apartamente.
Foto credit: arh. Andrei Mărgulescu.
„Sala de expoziție gândită și ca spațiu pentru concerte, având o mică scenă în capătul opus intrării, prezintă o arhitectură eclectică”
Arh. Cristina Woinaroski: Pe de o parte, peretele despărțitor între sală și hol, placat integral cu onyx de culoare ocru, prezintă trei arcade în plin cintru tratate modern, fără ancadramente. Pe de altă parte, pereții laterali ai sălii sunt ritmați de coloane adosate cu fusurile canelate și capiteluri ionice, realizate integral din bronz.
Plafonul este conceput a fi un mare luminator de sticlă desfășurat pe toată încăperea, prevăzut cu un sistem de brise-soleil din plăcuțe subțiri de alamă, un design foarte modern pentru epoca respectivă. Holurile de la parter și sala de expoziție mai păstrează pardoseala originală din marmură de culoare bej cu venaturi roșietice.
Foto credit: arh. Andrei Mărgulescu.
„Un element cu totul special la parter, probabil cerut de comanditar, îl constituie ușa glisantă de intrare în birou, din bronz cu tăblii sculptate, inspirată după Poarta Paradisului de la Baptiseriul din Florența realizată de Lorenzo Ghiberti”
Arh. Cristina Woinaroski: Modernitatea și epurarea exteriorului contrastează cu discursul eclectic al unor detalii neoromânești din interior. Astfel, folosirea cupolei pe pandativ și a stâlpilor sculptați în lemn pentru casa scării contrastează cu modernitatea limbajului arhitectural a unor pereți placați integral cu piatră sau a arcadelor fără ancadramente, a capitelurilor stilizate a coloanelor din sala de expoziții de la etaj.
Vila Nicolae Malaxa este o creație mai târzie a arhitectului Petre Antonescu. Chiar dacă a fost concepută ca o locuință, are monumentalitatea clădirilor publice realizate de Petre Antonescu și poate fi considerată un exemplu de tranziție în evoluția stilului românesc către modern din perioada imediată Primului Război Mondial.
Prezentare grafică și colaj foto realizat de arh. Cireșica Micu.
Averea lui Nicolae Malaxa. Uzinele Malaxa reprezentau cel mai mare complex industrial din București. Sovieticii au demontat fabrica de țevi fără sudură și au trimis-o un URSS
Averea lui Malaxa din anii interbelici a fost estimată între câteva milioane și o jumătate de miliard de dolari, cea mai credibilă cifră avansată de un oficial american, care servea la București în acea perioadă, este de 40 de milioane de dolari, adică 854 de milioane de dolari în 2024.
Malaxa avea conturi în numerar la Swiss Bank din Elveția, unde își depusese majoritatea fondurilor din străinătate, precum și în Franța, la filiala pariziană a Chase Național. Deși nu sunt disponibile soldurile conturilor, bancherii elvețieni și avocații locali l-au definit pe Malaxa drept “un om foarte bogat”. Depozitele sale considerabile i-au dat încrederea necesară pentru a ocupa, timp de peste un an un întreg etaj într-unul din cele mai elegante hoteluri din New York. (Sursa Rudiger von Kraus, “Malaxa în America”, Editura Corint, 2025, pg. 68).
Uzinele Malaxa, arhitect Horia Creangă. Foto credit: Revista Arhitectura, U.A.R.
Frugal și calculat, Nicolae Malaxa a făcut plăti către Legația Română de la Washington, pentru a asigura sprijinul acesteia câtă vreme avea familie și bunuri în România, soția sa, Natalia, și fiul său, Constantin, au rămas în România până în anul 1948.
După 1948, Nicolae Malaxa a sprijinit cu fonduri constante eforturile diasporei române de a discredita legimitatea guvernului comunist.
La 6 martie 1945, în România se instalează guvernul Petru Groza, primul guvern comunist al României și pentru a consacra data, Fabrica de muniții Malaxa își schimbă numele în “Șase Martie” trei ani mai târziu, în urma exproprierii acesteia, la 11 iunie 1948.
Sovieticii au fost impresionați de fabrică de țevi fără sudură a lui Malaxa, așa că au dezmembrat-o și au trimis-o în Uniunea Sovietică.
Uzinele Malaxa, arhitect Horia Creangă. Foto credit: Revista Arhitectura, U.A.R.
1945, Max Auschnitt și Nicolae Malaxa sunt trimiși în America într-o misiune comercială pentru achiziționarea de automobile, tractoare și echipamente agricole de la corporații americane
20 februarie 1945. O misiune economică condusă de doi din cei mai importanți industriași din România a sosit la New York pentru a negocia achiziționarea de produse americane, scriau ziarele din SUA.
În drum spre America, Malaxa stă o săptămână în Franța, apoi face o scurtă călătorie în Elveția, unde își ținea majoritatea fondurilor din străinătate, la Swiss Bank Corporation (SBC), unde s-a întâlnit cu șefii băncii.
Cu o parte din banii scoși de la S.B.C, Malaxa a aranjat, printre altele, și achiziționarea unui Cadillac pentru Gheorghe Gheorghiu-Dej, pentru a consolida relația lor și în semn de mulțumire pentru aprobarea misiunii comerciale.
Malaxa l-a pus pe Bochori-care, pentru câteva mii de dolari, devenise cel mai serviabil membru al misiunii- să înregistreze mașina pe numele său și să o conducă până la Paris, unde să o predea delegației române la Conferința de Pace. Ciudata manevră i-a permis ulterior să nege în mod plauzibil că mașina a fost un cadou personal pentru Dej, ci mai degrabă un cadou pentru întreaga delegație.
Nicolae Malaxa I-a dăruit Anei Pauker, ministru de externe la acea vreme, bijuterii de ziua sa de naștere (13 decembrie 1947), bijuterii Cartier, cel mai important bijutier din lume, în valoare de 13 mii de dolari. Deși Malaxa a minimalizat cadoul făcut spunând că a fost doar o broșă de 400 de dolari, se poate presupune că a costat mult mai mult de atât. (Rudiger von Kraus, “Malaxa în America”, Editura Corint, 2025, pagina 26).
Uzinele Malaxa, arhitect Horia Creangă. Foto credit: Revista Arhitectura, U.A.R.
Malaxa, prieten cu Richard Nixon căruia i-a finanțat campania electorală, i-a dăruit două cecuri de 100.000 și de 5000 de dolari. Aforismul său preferat era: “Vulpea care nu se trezește devreme dimineața nu prinde nicio găină”
Pentru stabilirea statutului său juridic în SUA și pentru a demonta exagerările presei americane privind trecutul său, Nicolae Malaxa a angajat cei mai scumpi avocați din lume, unul din ei, Louis Nizer, figurând în Guinnes Book of World Records ca cel mai bine plătit din lume la acea vreme.
Unul din aforismele preferate ale lui Nicolae Malaxa, pe care-l spunea când organiza o întâlnire dimineața devreme:
Vulpea care nu se trezește devreme dimineața nu prinde nicio găină. Iar când dorea să îl descurajeze pe avocatul său american să ia masa înainte de o întâlnire, spunea: În România, nu hrănim caii decât după cursă.
Nicolae Malaxa a murit în iunie 1965 la New Jersey, în casa fiului său, Constantin, și a soției sale, Loreen. Nu și-a mai văzut niciodată țara.
În București, două biserici poartă numele celui care a revoluționat industria grea din România: Sfântul Nicolae Malaxa
Moștenirea lui Nicolae Malaxa în București există și azi. Pe bulevardul Nicolae Bălcescu 35-35 A se înalță blocul Malaxa-Burileanu, iar la mică distanță de fostele sale ateliere, se găsește Spitalul “Nicolae Malaxa”. De asemenea, două biserici din București îi poartă numele: Sf. Nicolae Malaxa, construită în anii 1940 pentru muncitorii săi și, recent construita, „Adormirea Maicii Domnului Malaxa”, ambele situate în apropierea fostei fabrici Malaxa.
Uzinele Malaxa, arhitect Horia Creangă. Foto credit: Revista Arhitectura, U.A.R.Foto credit: Parohia Sfântul Nicolae Malaxa.
„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:
Americanii i-au avut pe Andrew Carnegie, John Rockefeller sau pe frații Vanderbilt, în timp ce Bucureștiul și România l-au avut pe Nicolae Malaxa, unul dintre cei mai mari industriași și mai
