Viitorul spital din Sectorul 6 a primit prima finanțare: peste 1,8 milioane de euro. Fondurile sunt nerambursabile, anunță PS6

24 apr. 2024
6271 afișări
Viitorul spital din Sectorul 6 a primit prima finanțare: peste 1,8 milioane de euro. Fondurile sunt nerambursabile, anunță PS6
Viitorul spital din Sectorul 6 a primit prima finanțare: peste 1,8 milioane de euro. Fondurile sunt nerambursabile, anunță PS6 | Sursă foto: PS6

Spitalul din Sectorul 6 a primit miercuri, 24 aprilie 2024, prima finanțare, după aproximativ doi ani de evaluare.

Primarul Ciprian Ciucu a semnat un grant în valoare de 1.846.000 euro cu Viceguvernatorul Băncii pentru Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) pentru Țările Beneficiare, la Paris.

Spitalul din Sectorul 6 începe să prindă contur

Fondurile primite pentru acest proiect sunt nerambusabile și vor fi folosite pentru asistență tehnică, totodată acest proiect beneficiază de sprijinul Uniunii Europene prin Platforma de Consiliere InvestEU.

Sectorul 6 se va bucura de primul spital generalist construit de o autoritate publică în București, în ultimii 34 de ani. Proiectul a fost analizat și evaluat de experții BDCE încă din 2022.

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 anunță pe pagina sa de Facebook că spitalul generalist va fi unul complex, cu peste 300 de paturi:

După o muncă titanică, iată că au venit și primele rezultate. Faptul că am primit acești bani ne demonstrează că proiectul este unul matur și extrem de important, care a îndeplinește toate condițiile. BDCE finanțează doar proiecte bine întocmite. Din partea băncii, primim expertiză în construirea și managementul spitalelor, experți care să ne îndrume pe tot parcursul implementării. Spitalul generalist va fi unul complex, cu peste 300 de paturi, zece secții, opt săli de operații, șapte săli de nașteri și compartiment de primiri urgențe. Va fi construit pe Bd. Timișoara 101 E, între Militari și Drumul Taberei, aproape de Autostrada A1, de unde vor putea fi preluate rapid și victimele accidentelor rutiere.

În etapa următoare, spitalul va beneficia de o finanțare în sumă de 72,9 milioane de euro din partea BDCE, la care se vor adăuga fonduri europene și contribuții financiare din partea bugetului local și al celui de stat.

Estimarea costului total se ridică la peste 145 de milioane de euro.

Iată o schiță a noului spital:

Viitorul spital din Sectorul 6 a primit prima finanțare: peste 1,8 milioane de euro. Fondurile sunt nerambursabile, anunță PS6
Sursă foto: PS6

Ce oferă spitalul din S6 și ce proiecte sunt programate pentru viitorul apropiat

  • 307 paturi (257 cu spitalizare continuă și 50 cu spitalizare de zi);
  • 8 săli de operații;
  • 7 săli de nașteri;
  • 75 de cabinete medicale;
  • 10 secții: Cardiologie, Chirurgie, Medicină internă, Neonatologie, Neurologie, Ortopedie, Oncologie, Obstetrică Ginecologie, Unitate de Terapie Intensivă adulți si Unitate Terapie Intensivă neonatologie.
  • 1 compartiment de primiri urgențe de 1.689 mp.

Suprafață totală a spitalului se va ridica până la: 30.413 mp, din care 15.400 pentru spații spitalicești.

Iată ce s-a realizat până acum în cadrul acestui proiect și ce acțiuni vor fi elaborate:

  • Până la sfârșitul anului 2023, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici au fost finalizați și aprobați de Consiliul Local Sector 6;
  • S-a elaborat și aprobat documentația urbanistică, inclusiv un Plan Urbanistic de Detaliu;
  • Contractele pentru devierea rețelelor subterane au fost încheiate, iar lucrările sunt în desfășurare;
  • Autoritatea locală a demarat achiziția pentru un expert tehnic extern pentru elaborarea caietului de sarcini necesar construcției spitalului.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies