Să ajungi de la București la Chișinău pe autostradă este, în acest moment, un lucru alcătuit din 3 părți SF, o parte speranță la capitolul infrastructură.
Acum, cel mai prietenos traseu oferit de Google Maps e unul de aproximativ 7 ore, pentru distanță de aproximativ 450 de kilometri. Dar, drumul direct pe autostradă va fi posibil, ne anunță azi autoritățile.
Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, ne anunță, printr-o postare pe Facebook, că a fost zilele acestea la Chișinău pentru a discuta despre proiectele privind infrastructura de transport:
Am analizat stadiul Autostrăzii Unirii A8, dar și a tronsonului de autostradă care va lega Ungheni (RO) de Chișinău (MD). Ținta noastră comună este ca în 𝟮𝟬𝟯𝟬 să putem circula de la București la Chișinău pe autostradă.
Așadar, până la primul drum cu mașina pe autostradă de la București la Chișinău ar mai fi cam șase an.
Oficialul din MT mai spune că, la discuțiile din Moldova, au fost analizate stadiile proiectelor aferente podurilor peste Prut și a punctelor vamale din fiecare zonă a acestora, următorul punct vamal care va avea control coordonat fiind Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiulești – Galați.
În ceea ce privește infrastructura feroviară, adaugă Scrioșteanu, au fost discutate posibilitățile de dezvoltare a tehnologiilor informaționale în transportul peste Prut, în conformitate cu standardele de interoperabilitate și securitate informatică impuse de Uniunea Europeană:
Implementarea acestor proiecte este necesară pentru interconectarea sistemelor de transport ale Republicii Moldova cu sistemele de transport ale României, dar și ale celorlalte țări ce fac parte din Uniunea Europeană, reprezentând un pas important în procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
La Chișinpu, secretarul de stat s-a întâlnit cu Andrei Spînu – ministrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Nicolai Mîndra – secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Sergiu Bejan – direct general al Administrației de Stat a Drumurilor din Republica Moldova, Serghei Tomșa – director general al Căii Ferate din Moldova. Din delegația României, a făcut parte și reprezentanți ai companiei Informatică Feroviară din România, condusă de directorul general Alexandru Radu.
Sursa foto: Dreamstime