Vier Pfoten acuză: Hingherii ASPA au vandalizat clinica veterinară a ONG-ului și au ucis patru câini

de:
24 mart. 2014
0 Afișari
Vier Pfoten acuză: Hingherii ASPA au vandalizat clinica veterinară a ONG-ului și au ucis patru câini

Update ora 11:00 – Vier Pfoten anunță că „Echipa VIER PFOTEN se află în acest moment în fața adăpostului public din Bragadiru, încercând să identifice și să recupereze câinii ridicați cu brutalitate și ilegal în cadrul acțiunii ASPA de vineri. Câțiva dintre câinii preluați au fost găsiți în libertate în jurul adăpostului public. Unui membru al echipei VIER PFOTEN i s-a permis accesul în adăpost iar după 10 minute a fost dat afară pe motiv că atât prevede regulamentul. În urmă cu câteva momente coordonatorul ASPA Răzvan Băncescu a ieșit din adăpost și a anunțat că va returna câinii și în acest moment ne pregătim pentru preluarea tuturor animalelor. Revenim cu detalii.”

Iată mai jos comunicatul Vier Pfoten referitor la incidentele petrecute la clinica veterinară a ONG-ului: „Câinii aflați în tratament au fost ridicați de hingheri prin metode barbare, pline de cruzime (vezi video), și au fost duși în adăpostul public Bragadiru. Administrația adăpostului a refuzat returnarea câinilor, încălcând astfel mai multe prevederi din noua legislație pentru gestionarea populației de câini fără stăpân.

Menționăm faptul că Protocolul de sterilizare gratuită a câinilor fără stăpân încheiat între VIER PFOTEN și Primăria Sectorului 6 este încă în vigoare, iar organizația nu a primit nici o notificare oficială privind evacuarea clinicii și padocurilor. Spargerea lacătelor și vandalizarea țarcurilor de către angajații ASPA este o acțiune ilegală pentru care VIER PFOTEN a depus plângere la Poliție și va deschide o acțiune în instanță. Principalele acuzații împotriva ASPA: ucidere și maltratarea animalelor, furt, sechestrare de bunuri și vandalism.

Toate aceste abuzuri au fost comise cu sprijinul reprezentanților Poliției Locale Sector 6, care, în loc să intervină pentru respectarea legii, au obstrucționat accesul reprezentanților VIER PFOTEN în zona padocurilor. VIER PFOTEN va acționa în judecată Primăria Sectorului 6 atât pentru tragerea la răspundere a polițiștilor locali, cât și pentru încălcarea Protocolului de colaborare valabil până la 17 aprilie 2014.

„Modul în care Primăria Sectorul 6 a ales să încheie colaborarea cu noi este inexplicabil având în vedere că VIER PFOTEN a investit bani din resurse proprii, eforturi și timp în acest proiect la solicitarea expresă a Primăriei. Am sterilizat peste 3000 de câini cu și fără stăpân în cei doi ani de proiect în Sectorul 6 și nu putem înțelege o astfel de atitudine”, a declarat Anca Tomescu, coordonator al proiectului Animale fără stăpân VIER PFOTEN.

Organizațiile pentru protecția animalelor și cetățenii au raportat în ultima vreme nenumărate cazuri de încălcare a noii legislații pentru gestionarea câinilor fără stăpân de către autorităritățile locale. Situația riscă să scape de sub control, iar numai o intervenție eficientă și rapidă a Guvernului poate stopa aceste abuzuri. VIER PFOTEN atrage atenția că tolerarea acestei situații scoate România de pe harta Europei civilizate.

VIER PFOTEN face totodată apel la mass media și personalitățile publice să trateze cu reținere, profesionalism și obiectivitate toate cazurile în care „principalii suspecți” sunt câinii fără stăpân, pentru a evita încurajarea abuzurilor și crearea artificială a unor situaţii de panică.

Acțiunea în forță a angajaților ASPA a vizat atât padocurile VIER PFOTEN cât și adăpostul situat lângă clinică, de unde au fost ridicați circa 75 de câini îngrijiți de voluntari și destinați adopțiilor. Toți câinii erau sterilizați, iar cea mare parte dintre ei microcipați, fiind ținuți în padocuri închise cu lacăte. Acțiunile brutale de capturare, care încalcă flagrant legislația în vigoare, au dus, potrivit martorilor, la moartea a cel puțin 4 câini.”

CITEȘTE ȘI: 
AUDIO Oprescu recunoaște: Managerul ASPA a fost administrator la clinica privată a primarului

Anul acesta, ASPA a primit un buget fără precedent de la Primăria Capitalei: în 2014, Băncescu va gestiona de trei ori mai mulți bani decât în 2013.  

CITEȘTE ȘI: 
AUDIO Oprescu recunoaște: Managerul ASPA a fost administrator la clinica privată a primarului

Anul acesta, ASPA a primit un buget fără precedent de la Primăria Capitalei: în 2014, Băncescu va gestiona de trei ori mai mulți bani decât în 2013.  

Cookies