VIDEO | „Work in progress” la Pasajul Apărătorii Patriei. Dl. Băluță anunță că se toarnă un strat peste care se va pune alt strat pe rampa de acces dinspre str. Turnu Măgurele

14 mai 2026
6806 afișări
VIDEO | „Work in progress
VIDEO | „Work in progress" la Pasajul Apărătorii Patriei. Dl. Băluță anunță că se toarnă un strat peste care se va pune alt strat pe rampa de acces dinspre str. Turnu Măgurele | Sursa foto: colaj Daniel Băluță/Facebook

Dl Băluță ne arată cât de bine și mult și cu cât sârg se lucrează la Pasajul Apărătorii Patriei. Pe un fundal de muzică dramatică și ușor suspans, se toarnă balastul stabilizat. Adică stratul de dinaintea stratului de asfalt. Cel care va asigura durabilitatea pasajului.

Se așează, pe rampa dinspre strada Turnu Măgurele, balastul stabilizat, primul dintre straturile de agregate minerale pe care constructorii le folosesc pentru durabilitatea drumurilor, înainte de a turna asfaltul, ne spune primarul Sectorului 4 pe pagina dumnealui de Facebook.

Sursa video: Daniel Băluță/Facebook

Oamenii au reacționat și l-au felicitat care mai de care pe primarul Sectorului 4. Și au venit și cu sugestii:

Felicitări și respect… dacă faceți și pasaj subteran cu intrare-ieșire de la metrou spre spitalul Bagdasar, ar fi și mai super. Este aglomerație mare pe semafor… explică cineva.

Altcineva compară lucrarea de la Pasajul Apărătorii Patriei cu cea de la Doamna Ghica, și-l felicită pe domnul Băluță că nu a făcut „aceeași greșeală” care s-a făcut în Sectorul 2:

Felicitări că evitați greșeala de la doamna Ghica unde se stă în trafic din cauză că nu există tramvai și lumea e obligată să folosească mașina personală!

Un bucureștean chiar a scris că locuiește în Sectorul 5, dar îi place ce vede în S4. Dar, imediat, alt cetățean s-a oferit să-l „cedeze” pe domnul Băluță:

Luați-l la voi, așa scăpăm și noi de el, că ne-am saturat de șantiere.

Progres, progres și multe felicitări au curs, doar că în sector sunt multe probleme, zic bucureștenii.

Felicitări! Dar vedeți că pasajul Europa Unită a început să ruginească și curge apă pe pereții de beton.

Alții sunt revoltați că pe unele străzi nu funcționează iluminatul stradal de mai bine de o lună. De exemplu, pe strada Bordești. Sau că nu sunt suficiente piste de biciclete în Sector. Dar una dintre cele mai arzătoare probleme pe care le semnalează bucureștenii în comentarii este dispariția pieței Berceni.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies