VIDEO | Viitoarea oază de „Smarald” a Bucureștiului ar putea fi gata la finalul lunii iulie. Lucrările la Insula Lacul Morii au ajuns la 70%, pavilioanele sunt gata, mai trebuie acoperișul

20 mai 2026
45525 afișări
VIDEO | Viitoarea oază de „Smarald
Video | VIDEO | Viitoarea oază de „Smarald" a Bucureștiului ar putea fi gata la finalul lunii iulie. Lucrările la Insula Lacul Morii au ajuns la 70%, pavilioanele sunt gata, mai trebuie acoperișul | Sursa foto: Primăria Sectorului 6

Bucureștenii s-ar putea bucura de un spațiu modern de relaxare în mijlocul orașului, chiar de la mijlocul acestei veri. Lucrările de amenajare de pe Insula Lacul Morii avansează bine, iar proiectul începe să prindă contur. Acum se lucrează la armarea și cofrarea grindei sparge val, la electrificarea pavilioanelor și la montajul căminelor pluviale.

Primarul Paul Moldovan a fost azi pe șantier și a prezentat stadiul lucrărilor. S-a arătat încrezător că inaugurarea ar putea avea loc la mijlocul verii.

Suntem cam la 70% din ce înseamnă progresul șantierului și tragem foarte tare ca la finalul lunii iulie să putem inaugura Insula și să putem să ne apucăm de Parcul liniar care se va duce de la intrarea în comuna Chiajna până la Șos. Virtuții, a spus primarul Paul Moldovan.

Sursa foto: Paul Moldovan/Facebook

3,4 hectare ale insulei vor fi transformate în spațiu verde, pentru relaxare și activități în aer liber. La final, vor fi aproximativ 400 de arbori nou plantați și mii de plante adaptate ecosistemului local. Totul se bazează sustenabilitate și pe integrarea naturii în peisajul urban, cu grijă pentru faună.

Parcul Lacul Morii va avea 16,6 hectare la final

Cei de la Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană (ADPDU) Sector 6 spun că transformarea este spectaculoasă. Dintr-un teren viran, Insula Lacul Morii va deveni o bijuterie. Iar când va fi gata, aproape că nu vom mai dori să mergem la mare, ne vom relaxa în Crângași.

Un spațiu modern de agrement, gândit pentru plimbări, timp petrecut în aer liber și activități de recreere, fără să mai fie nevoie de drumuri lungi spre litoral, au scris reprezentanții ADPDU pe pagina de Facebook.

Șantierul a fost deschis în februarie 2025. Proiectul este realizat în urma unui concurs internațional de soluții organizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România și beneficiază de fonduri europene nerambursabile.

Modernizarea insulei reprezintă doar prima etapă din proiectul de regenerare urbană din zona Lacul Morii.  Urmează ca lucrările să fie extinse pe aproximativ 4 kilometri, de la Șoseaua Virtuții până în Chiajna, pe o suprafață de circa 13 hectare. La final, întregul Parc Lacul Morii ar urma să ajungă la 16,6 hectare și să devină unul dintre cele mai importante spații verzi și de recreere ale Capitalei, un nou „plămân verde” pentru București.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies