VIDEO | „Va fi gata înainte de termen!”. Vești bune de pe Lotul 1 al A0 Nord – Autostrada Bucureștiului. Linia de înaltă tensiune din zona nodului rutier cu DN1A e relocată

21 nov. 2025
11147 afișări
VIDEO |
VIDEO | "Va fi gata înainte de termen!". Vești bune de pe Lotul 1 al A0 Nord - Autostrada Bucureștiului. Linia de înaltă tensiune din zona nodului rutier cu DN1A e relocată | Sursa foto: Captură video Irinel Ionel Scrioșteanu - Facebook

Șantierul Lotului 1 al Autostrăzii Bucureștiului – A0 Nord a intrat într-o nouă etapă. Acum antreprenorul relochează linia de înaltă tensiune în zona nodului rutier cu DN1A. Acest tronson va fi gata înainte de termen.

Linia de înaltă tensiune din zona nodului rutier A0-DN1A este relocată

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a făcut o vizită pe șantierul Lotului 1 al Autostrăzii Bucureștiului – A0 Nord. El informează că activitatea constructorului este intensă, chiar dacă vremea este destul de instabilă.

Stadiul principalelor lucrări este următorul:

  • se execută lucrări de relocare a liniei de înaltă tensiune în zona nodului rutier cu DN1A;
  • a fost realizată o deviere provizorie a liniei electrice pentru a asigura continuitatea furnizării de electricitate până la finalizarea relocării definitive;
  • 63 de relocări de utilități publice sunt în curs de execuție (90%) sau urmează sa intre in aceasta fază;
  • se realizează rampa de urcare pentru pasajul care va supratraversa linia feroviară și râul Colentina;
  • continuă montarea grinzilor la pasajul peste calea ferată și se lucrează la montarea predalelor.
  • este în curs de finalizare stabilizarea terenului de fundare (94%);
  • continuă lucrările de umpluturi terasament (55%);
  • continuă realizarea stratului de formă (60%);
  • continuă realizarea fundației din balast (31%);
  • se lucrează la podețele casetate (90%);
  • continuă forarea, armarea și turnarea piloților la podul pe autostradă peste râul Bâldana;
  • continuă lucrările la restul structurilor.

Sursa video: Irinel Ionel Scrioșteanu – Facebook

Pe șantier sunt mobilizați 771 muncitori și 263 utilaje, cât și 330 camioane pentru transportul materialelor.

Acest prim tronson cuprins între DN1 și DN1A va fi finalizat înainte de termenul contractual cu circa 6 luni (mai – iunie 2026).

Scrioșteanu reamintește că lucrările pe acest lot au început în luna martie a acestui an, iar finalizarea integrală a acestora va avea loc la sfârșitul anului viitor.

Traseul Lotului 1 A0 Nord are o lungime de 17,5 km, între A1 și DN1, de la Dragomirești la Corbeanca, pe teritoriul județelor Ilfov (Dragomirești-Vale, Buftea, Mogoșoaia, Corbeanca) și Giurgiu (Joița, Săbăreni).

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies