V-ați întrebat vreodată cum arătau zonele din București în urmă cu câțiva ani? Astăzi vă vom prezenta un scurt filmuleț cu cartierul Dristor din trecut, atunci când avea mai multe tarabe decât magazine și scări rulante funcționale la metrou.
V-ați gândit vrodată cum ar fi să călătoriți în timp? Ei bine, astăzi vom călători împreună în timp, mai exact, în urmă cu 26 de ani. Și unde vom călători? În Dristor, chiar la ieșirea din metrou.
În anul 1997, Dristor arăta diferit față de cum arată acum. Deși era la fel de populat ca în ziua de astăzi, peisajul era unul monoton, fie din cauza blocurilor gri, fie din cauza gunoaielor ce te așteptau chiar la ieșirea din subteran.
Totuși, oamenii nu erau atât de grăbiți ca acum.
În urmă cu 26 de ani, bucureștenii purtau haine mai închise la culoare, precum gri și bleumarin. Ținutele lor nu ieșeau atât de mult în evidență cum ies astăzi și aveau piese asemănătoare de îmbrăcăminte. Acum, dacă mergi la plimbare prin Dristor vei observa că fiecare persoană poartă ceva diferit.
De asemenea, la ieșirea de la metrou, trotuarul era plin de tarabe. În imagini se poate observa și cum arătau tonetele de bilete înainte și chiar tramvaiele care circulau înainte de anul 2000.
Vă vine să credeți cât a evoluat un cartier în mai puțin de 30 de ani?
Clipul video a fost postat pe Tik Tok de utilizatorul @d.n.s.a.l.x și a strâns zeci de mii de aprecieri și sute de comentarii.
O bucureșteancă a glumit, spunând că atunci a fost ultimul an în care a funcționat scara rulantă de la ieșirea din metrou:
Ultima dată când mergeau scările rulante.” – V.
Potrivit Historia, „Dristor“ vine de la breasla piuarilor care şi-au avut satul în această parte a Bucureştilor. Meşterii piuari se numeau «darstari», «darsta» fiind piua din piatra folosită la fabricarea postavului şi dimiei. Piuarii fabricau «darste» şi pentru sutele de mori de pe cursul Dâmboviţei, care timp de sute de ani au fost prezente cotidiene, de mare relevanţă economică pentru târgul Bucureştilor.
Scurtă istorie a cartierului Dristor
Cartierul Dristor este una dintre cele mai vechi zone din Bucureşti, dar paradoxal, nu a fost înfiinţată neapărat pentru români. Aşezarea s-a format în urmă cu peste 200 de ani, când nişte bulgari s-au refugiat la noi din cauza războaielor ruso-turce şi a persecuţiilor. Pe atunci, era doar un sat. În prezent, Dristor este o zonă semicentrală şi unul dintre cele mai bine cotate cartiere din Bucureşti, potrivit Imopedia.
Istoria cartierului Dristor a început în secolul XIX, mai exact în anul 1813. Pe atunci, actualul cartier Dristor era doar o aşezare care purta numele de Moşia Dudeştilor. Odată cu venirea bulgarilor, locul a crescut, a trecut la nivelul de sat apoi s-a transformat în oraş şi s-a numit Dristor. După al doilea război mondial, strada Dristorului se întindea până la Bobocica şi nu era nici urmă de blocuri. Doar case, locuite de bulgari şi români, deopotrivă. Azi, cartierul Dristor este unul rezidenţial, fără pic de industrie. De fapt, singura industrie din zonă este Shaormeria Dristor.
Ceea ce a rămas neschimbat la zonă, încă din anii 1800 încoace este faptul că Dristor este locul preferat al tuturor celor care vin pentru prima dată în oraş. Acest lucru se datorează faptului că este foarte aproape de stația de metrou metrou, de Park Lake și de Parcul IOR.
Te-ar putea interesa și: