„Borduriada” lui Negoiță continuă în Sectorul 3, de data aceasta chiar lângă Parcul IOR. Primăria Sectorului 3 amenajează, prin intermediul unei firme, un trotuar pe spațiul verde.
În urma unor sesizări făcute de cetățeni, city managerul Capitalei, Lucian Judele, a chemat poliția locală pentru a identifica muncitorii care se ocupă de amenajarea trotuarului și care nu au putut să prezinte o autorizație pentru desfășurarea lucrărilor.
Administrația locală din Sectorul 3 toarnă sare pe rănile deja adânci ale zonei retrocedate și a Parcului IOR. Recent, o firmă contractată de primăria de sector a început lucrări de amenajare a unui trotuar chiar lângă parc, pe spațiul verde. Rădăcinile copacilor au fost practic înghițite de pavele.

Oamenii care au trecut prin zonă și au văzut frenezia cu care se montează pavele pe spațiul verde de la marginea parcului au sesizat situația atât în mediul online, cât și autorităților competente.
Câteva dintre sesizări au fost trimise și city manager-ului Capitalei, Lucian Judele, care s-a dus în această dimineață să constate situația de lângă Parcul IOR.
Este cumplit să vezi cum spațiile verzi sunt distruse în fiecare zi în București. Și este și mai cumplit când aceste lucruri sunt făcute chiar de către cei care ar trebui să apere spațiile verzi. Am primit o sesizare de la cetățenii Sectorului 3 cum că, fix lângă parcul IOR, se execută astfel de lucrări.
În urma lucrărilor la viitorul trotuar amenajat în această zonă mai mulți copaci au fost vătămați. Întrucât pe lângă aceștia s-a turnat nisip și s-au montat pavele, arborii au mari șanse să se usuce.
„Am venit în această dimineață și, într-adevăr, am observat copaci care sunt vătămați, atinși, în urma acestor lucrări. Copaci cărora li s-au rupt de tot rădăcinile. Și acest, să zicem așa, viitor trotuar pe care Primăria Sectorului 3 dorește să-l facă la limita parcului IOR. Dar unde? Nu într-o parcare, nu beton peste beton, ci pe spațiul verde.
Acest spațiu pe care îl vedeți, toată această zonă a fost spațiu verde. Deci aici era pământ, era o platbandă, așa se descrie, care era necesară ca acești arbori să supraviețuiască.
În momentul în care această platbandă a fost desființată și în locul ei a apărut beton, tot ce vedeți aici, arbori, vor muri cât se poate de curând. Când s-au executat lucrările, evident, o parte din rădăcini au fost tăiate.
Între timp l-au curățat, probabil vor pune pământ ca să pară că arborii sunt hrăniți și nu sunt atinși”, a mai spus Lucian Judele.
Lucian Judele a chemat Poliția Locală Sector 3 pentru a-i identifica pe cei care desfășoară lucrările la trotuarul de lângă IOR. Ei nu au putut prezenta o autorizație de construire.
Eu nu am cum să identific pe cei care execută aceste lucrări, nu am autoritate, dar cei de la Poliția Locală pot să o facă, i-am chemat pe dânșii, dânșii i-au identificat, cei care execută lucrările nu au putut să ne arate o autorizație, a transmis city managerul.
Poliția Locală Sector 3 a pus în vedere situația celor de la Disciplina în Construcții. Judele crede că aceștia nu vor veni niciodată să verifice sesizarea.
Situația a fost sesizată și către Poliția Locală a Municipiului București, cât și celor de la Direcția de Mediu, pentru a verifica aceste lucrări, cel mai probabil ilegale, și pentru a se aplica sancțiuni.
Lucian Judele spune că nu-și aduce aminte să fi semnat vreun aviz pentru defrișarea copacilor din zonă.
Eu nu mi-aduc aminte să fi semnat vreun aviz ca acești topaci să fie tăiați aici pentru aceste lucrări. Eu nu mi-aduc aminte. Dacă a semnat altcineva, să-mi spună. Eu nu mi-aduc aminte să fi semnat așa ceva.
Te-ar mai putea interesa și: