FOTO | Un șofer zboară pe lângă un pieton, pe trotuarul de pe Valea Cascadelor. „Când banda 1 și banda 2 sunt bară la bară, inventezi banda 0”

16 feb. 2024
1168 afișări
FOTO | Un șofer zboară pe lângă un pieton, pe trotuarul de pe Valea Cascadelor. „Când banda 1 și banda 2 sunt bară la bară, inventezi banda 0”
FOTO | Un șofer zboară pe lângă un pieton, pe trotuarul de pe Valea Cascadelor. „Când banda 1 și banda 2 sunt bară la bară, inventezi banda 0” | Sursă foto: Captură Facebook-Info Trafic București și Ilfov

Pentru a scăpa de traficul aglomerat de pe strada Valea Cascadelor, un șofer a decis să tragă de volan și să se urce pe trotuar ca și cum ar fi fost o nouă bandă de mers. Acesta a accelerat și a trecut rapid pe lângă un pieton.

Un șofer zboară cu mașina pe Valea Cascadelor, dar pe trotuar

Din cauza traficului extrem de aglomerat din Capitală, anumiți șoferi caută diferite variante pentru a scăpa de statul în coloană la semafor.

Unii aleg să circule pe linia de tramvai, să o ia pe interzis (sperând să nu facă accident și să nu fie prinși), sau să schimbe pur și simplu direcția de mers și să ocolească zona.

Cu toată că nici variantele enumerate mai sus nu sunt corecte sau sigure, cea aleasă de un șofer aflat în ambuteiaj pe Valea Cascadelor a fost periculoasă atât pentru el, cât și pentru pietoni.

Mai precis, acest a decis să meargă pe trotuar de parcă ar fi fost o nouă bandă destinată mașinilor. Momentul a fost surprins, iar imaginile au post publicate de I.D.M. pe grupul de Facebook „Info Trafic București și Ilfov”, alături de mesajul:

Când banda 1 și banda 2 sunt bară la bară, există banda 0 pentru băgăcioși, ce dacă pe ea sunt pietoni 🤬.

Iată câteva capturi de ecran:

Mașină gonind pe trotuar
Mașină gonind pe trotuar | Sursă foto: Captură „Info Trafic București și Ilfov”
Mașină gonind pe trotuar
Mașină gonind pe trotuar | Sursă foto: Captură „Info Trafic București și Ilfov”

Videoclipul poate fi urmărit la ACEST link. Vă informăm că grupul „Info Trafic București și Ilfov” este unul privat, astfel că este necesar să fiți membrii pentru a vedea conținutul adăugat.

Un alt membru al grupului și-a arătat nemulțumirea față de comportamentul respectivului șofer printr-o ironie. Iată comentariul:

  • „Hai frate lasă-mă, ce vrei să stea la coadă cu toți fraierii aia, el se descurcă, e șmecher 😒”

Nu este pentru prima dată când acest gen de comportament este observat în București. Cu toate astea, circulația mașinilor pe trotuar este interzisă de lege, fiind extrem de periculoasă.

Cookies