Mai multe persoane au fost prinse consumând droguri într-un parc din București. Polițiștii le-au ridicat și le-au dus la secție.
În București a avut loc o amplă acțiune pentru depistarea persoanelor care se droghează în parcuri. Polițiștii au ridicat 26 de persoane și le-au condus la audieri, la Secția 6 de Poliție din Capitală.
Mai multe persoane cunoscute deja ca fiind consumatoare de substanțe interzise au fost prinse într-un parc din Sectorul 2 al Capitalei. Acestea consumau droguri nestingherite, fără a se aștepta ca cineva să le observe.
Însă, mai mulți polițiști din cadrul Secțiilor 6, 7, 8 și 9 de Poliție au desfășurat activități specifice în zona mai multor străzi și parcuri din Sectorul 2 și, astfel, au prins persoanele în cauză, potrivit Gândul.
Totul s-a întâmplat luni, 3 iulie 2023, în jurul orei 19:30.
De asemenea, a fost depistat și un bărbat în vârstă de 43 de ani care avea în posesie 32 de pliculețe de tip zip, în interiorul cărora era un praf alb pulverulent.
Astfel, în jurul orei 19.30, polițiștii au depistat într-un parc mai multe persoane cunoscute ca fiind consumatoare de substanțe interzise.
De asemenea, a mai fost depistat un bărbat, în vârstă de 43 de ani, iar în proximitatea lui au fost găsite și ridicate 32 de pliculețe de tip zip, în interiorul cărora exista un praf alb pulverulent, despre care există suspiciunea că ar fi substanțe stupefiante” se arată într-un comunicat transmis de Poliția Capitalei
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, cu sprijinul Direcției Generale a Jandarmeriei Municipiului București, au acționat, luni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Bărbatul respectiv și alte 25 de persoane au fost dese la sediul Secției 6 Poliție.
Cazul a fost preluat de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, care urmează să sesizeze DIICOT.
În seara zilei de 1 iulie, în jurul orei 21:30, polițiștii au găsit, într-un imobil dezafectat, 12 persoane care se comportau asemănător persoanelor care consumă substanțe interzise. Persoanele aveau vârste cuprinse între 15 și 45 de ani.
În urma activităţilor specifice s-a stabilit că, la o adresă din Sectorul 2, în interiorul unui imobil dezafectat, mai multe persoane ar consuma substanţe interzise de lege şi ar deţine cantităţi însemnate de stupefiante. Astfel, la data de 1 iulie 2023, în jurul orei 21.30, au fost depistate 12 persoane, cu vârste cuprinse între 15 şi 45 de ani, care aveau un comportament asemănător persoanelor care consumă substanţe interzise. De asemenea, în interiorul locaţiei, au fost găsite şi ridicate 241 de pliculeţe de tip zip, în interiorul cărora exista un praf alb pulverulent, despre care există suspiciunea că ar fi substanţe stupefiante.” a transmis Poliția Capitalei.
Potrivit unor surse judiciare care au transmis pentru news.ro, imobilul era folosit ca loc de întâlnire, nu ca locuință, de către persoanele suspectate că mergeau acolo pentru a se droga.
Cazul a fost preluat de agenții de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, care urmează a sesiza DIICOT.
Te-ar putea interesa și: