Un mecanic Metrorex a permis accesul a două tinere în cabina unui metrou de pe Magistrala 2, în stația Tudor Arghezi, pentru a face un TikTok, situație care ar fi putut avea urmări grave pentru siguranța circulației.
Directorul general Mariana Miclăuș a declarat, pentru Club Feroviar, că a sesizat organele abilitate.
Mecanicul a permis accesul în postul de conducere pentru două tinere, pentru ca una dintre ele să o filmeze pe cea de-a doua pentru o postare pe TikTok, scrie Club Feroviar.
„Am avut această idee să ne facem poze la metrou și mi s-a părut interesant să mergem spre stațiile care dau în afară, adică Berceni. Am ajuns la penultima stație de pe linie și am încercat să facem o poză, însă ne-a fost imediat interzis chiar și un selfie, motivând că metroul este
Ajunse la ultima stație (Tudor Arghezi – n.red.), am început să ne facem poze discret, fără să deranjăm.
@denisefinepiece Mi-am scos prietena la girl date la…metrou🤣 Am avut această idee să ne facem poze la metrou și mi s-a părut interesant să mergem spre stațiile care dau în afară, adică ..Berceni Am ajuns la penultima stație de pe linie și am încercat să facem o poza, însă ne-a fost imediat interzis chiar și un selfie, motivând că metroul este „instituție”. Cumva…ne-am ofuscat, dar am decis că e semn de la Univers să ne urcăm în primul metrou înapoi și să mergem la ultima stație să încercăm și acolo. #rebele 🤫 Ajunse la ultima stație, am început să ne facem poze discret, fără să deranjăm. „Vatmanul” (care de fapt se numește mecanic de tren, aparent) tocmai făcea schimb de tură și ne-a văzut. Noi am încercat să nu îi atragem atenția, dar a văzut că ne făceam poze și ne întreabă dacă au ieșit bine. Bettina mea, fără nicio emoție, răspunde „nu prea, metroul ăsta are prea multe reclame pe el” și atunci el spune „Da…majoritatea sunt colantate acum. Hai repede să faceți poze în cabină, poate acolo vă ies”🫠🫠🫠 și ne uitam una la cealaltă și nu ne venea să credem.🥹 Am avut cred că maximum 3 minute pe ceas până a schimbat el tura, să ne facem câteva poze/video, timp în care el doar se asigura că e totul safe. A fost cel mai random și mai drăguț lucru EVERRR. God bless his heartttt.✨️ #metrou #bucuresti #romania ♬ sunet original – DeniDen
Specialiști din cadrul Metrorex au explicat pentru Club Feroviar că postul de conducere era activ, iar orice comandă involuntară putea să pună trenul în mișcare și să se producă un accident, posibil cu consecințe grave.
Acest lucru s-a întâmplat cu toate că instrucțiile de serviciu și regulamentul intern interzic accesul persoanelor străine. Este ca și cum chirurgul ar chema pe altcineva în sala de operație să asiste la intervenție, au spus aceștia.
Directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș, a transmis pentru sursa citată că va sesiza organele abilitate în acest caz și deschide o anchetă în ceea ce privește o altă situație produsă tot pe Magistrala 2.
Metrorex s-a autosesizat cu privire la cele două situații apărute în spațiul public și a dispus efectuarea unei anchete interne pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care acestea s-au produs și luarea măsurilor necesare pentru fiecare caz în parte. În ceea ce privește cazul privind prezența unei persoane neautorizate în cabina unui tren de metrou, Metrorex va sesiza organele abilitate pentru a desfășura acțiunile necesare, potrivit competențelor legale, a declarat ea pentru Club Feroviar.
Te-ar mai putea interesa și: