Un incendiu de vegetație uscată și stuf a izbucnit în satul Budeni din Delta Neajlovului, în apropiere de Parcul Natural Comana din județul Giurgiu. Flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 60 de hectare.
Pompierii intervin duminică, 3 noiembrie, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și stuf ce a izbucnit în satul Budeni, din Delta Neajlovului.
ISU Giurgiu transmite, potrivit News.ro, că incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 60 de hectare, în interiorul bălții.
Pompierii din cadrul Staţiei Colibaşi acţionează, în aceste momente, pentru stingerea unui incendiu de vegetatie uscată şi stuf, izbucnit în satul Budeni (Delta Neajlovului). Aceştia au constatat faptul că incendiul se manifestă în multiple focare, pe o suprafaţă de aproximativ 60 ha, în interiorul bălţii.
Pompierii au lichidat focarele de pe mal, însă nu pot acționa în interiorul Deltei deoarece zona este mlăștinoasă, inaccesibilă autospecialelor de intervenție. Echipajele supraveghează zona cu o autospecială de stingere și o cisternă.
În prezent, nu există riscul de propagare a incendiului la gospodării sau la pădure, potrivit ISU Giurgiu. Totodată, a fost sesizată și Garda de Mediu.
Pe grupul de Facebook „Info Trafic București și Ilfov”, administrat de Info Trafic România, au fost publicate atât imagini de la fața locului, cât și din București, de unde s-ar vedea coloana de fum din satul Budeni.
Sursa video: Info Trafic București și Ilfov – Facebook
Știre în curs de actualizare.