VIDEO | Un domn s-a enervat pe-o barieră din Sectorul 4. S-a enervat atât de tare că a zgâlțâit-o până a rupt-o. Acum îl caută poliția

02 feb. 2023
868 Afișari
VIDEO | Un domn s-a enervat pe-o barieră din Sectorul 4. S-a enervat atât de tare că a zgâlțâit-o până a rupt-o. Acum îl caută poliția
VIDEO | Un domn s-a enervat pe-o barieră din Sectorul 4. S-a enervat atât de tare că a zgâlțâit-o până a rupt-o. Acum îl caută poliția | Sursă foto: Captură Facebook-PS4

Primarul Daniel Băluță aduce în atenția oamenilor ce locuiesc în Sectorul 4 un nou incident în care o barieră din aria administrată a fost ruptă. Bărbatul care a rupt respectiva barieră a fost surprins de camerele de supraveghere.

O nouă barieră ruptă în Sectorul 4

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a publicat pe pagina sa de Facebook o filmare în care un bărbat poate fi văzut cum distruge bariera unei parcări din S4. Acesta trece pe lângă barieră, iar înainte de a continua drumul pe care îl are, se oprește si trage de barieră până ce o distruge.

Imaginile au fost surprinse pe Strada Turnu Măgurele, iar bariera distrusă se afla la intrare într-o parcare de reședință, după cum anunță Daniel Băluță.

Bărbatul din imagine a distrus bariera unei parcări de reședință de pe strada Turnu Măgurele. Nu știm ce l-ar fi putut determina să aibă o astfel de atitudine, însă pentru ceea ce a făcut va plăti cu siguranță, a declarat primarul S4.

Polițiștii îi caută pe bărbatul din imagini

Daniel Băluță a informat cetățenii Sectorului 4 că urmează să fie făcută o plângere penală pentru distrugere, împotriva băratului care a distrus bariera. La acest moment, polițiștii se află în căutarea individului surprins de camerele de supraveghere.

Poliția îl caută pe acest individ! Vom depune plângere penală pentru distrugere! Bărbatul din imagine a distrus bariera unei parcări de reședință de pe strada Turnu Măgurele.

Nu este prima dată când primarul Daniel Băluță postează imagini cu persoanele ce distrug bariere aflate în Sectorul 4. Cel mai recent incident de acest gen a avut loc în luna noiembrie a anului 2022.

Bărbatul respectiv a distrus bariere pentru că nu voia să achite taxa de parcare. În filmare publicată la momentul respectiv se vede cum șoferul oprește mașina, iar pasagerul din dreapta coboară și rupe bariera.

După ce bariera este distrusă, șoferul scoate mașina din parcare.

Cookies