Procurorii DIICOT au făcut percheziții în București și alte județe într-un caz cu infracțiuni de trafic de persoane, proxenetism și spălarea banilor. Acestea erau desfășurate într-un club de noapte din Capitală.
Procurorii DIICOT au executat 24 de pecheziții în București și alte județe într-un caz cu infracțiuni de trafic de persoane, proxenetism și spălarea banilor. Potrivit anchetei, infracțiunile se derulau într-un club de noapte din Capitală.
Autoritățile au mers la diferite locații de pe raza Muncipiului București și județele Constanța, Ilfov și Ialomița, se arată în comunicatul DIICOT.
Anchetatorii au stabilit că, începând cu anul 2018, patru suspecți au constituit, pe raza municipiului București, o grupare de criminalitate organizată. Pe parcurs, s-au alăturat și alți membrii.
Gruparea exploata mai multe tinere pentru a obține diverse sume de bani. Fetele erau obligate la sa parctice prostituția în cadrul unui club de noapte din sectorul 5 al municipiului București.
Au fost zeci de fete recrutate. Ele erau aduse acolo pentru că au fost păcălite prin anunțuri de angajare ca dansatoare artistice la localul respectiv. Înșelăciunile au fost făcute prin intermediul paginii de internet a clubului, dar și prin intermediul unor anunțuri pe rețelele de socializare.
În realitate, după angajare, victimelor li se punea în vedere faptul că singurul mod de a obține vreo sumă de bani era cea de a oferi servicii sexuale contra cost clienților clubului, transmit procurorii DIICOT.
Suspecții au recrutat fete tinere, carea veau o situație financiară precară. Anchetatorii au precizat că unele fete sufereau de tulburări psihice. Ele erau obligate să aducă o anumită sumă de bani infractorilor, în cazul de obțineau acea sumă de la clienți erau pedepsite și li se lua din bani.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că, până-n luna februarie, s-au obținut foloase materiale în cuantum de peste 19.500.000 lei, de pe urma practicării prostituției de către victimele grupului infracțional, precum și alte sume în numerar.
Procurorii au precizat că pentru „albirea” banilor obținuți ilegal, infractorii colectau sumele în contrul unei fundații, apoi de acolo erau transferați unor societăți controlate de aceeași grupare și de unde, cea mai mare parte era transferată în conturile liderilor grupului infracțional organizat, pentru a fi introduse în circuitul civil.
În timpul controalelor de astăzi, nul dintre suspecți a fost prins în flagrant în timp ce deținea asupra sa 17 doze de cocaină și la scurt timp după ce comercializase o doză unui client. De asemenea, la una dintre locațiile vizate, a fost găsită o altă cantitate, de aproximativ 1 kilogram substanță pulverulentă, posibil cocaină.
În continuare, vor urma audieri la sediul DIICOT – Structura Centrală. Mai jos sunt câteva imagini de la perchezițiile de astăzi:
| Sursă video: DIICOT
| Sursă video: DIICOT





