Primarul Daniel Băluță a făcut publice imagini cu un cetățean care distruge mai multe bariere aflate în Sectorul 4. Acesta a fost filmat de camerele de supraveghere stradale, iar edilul anunță că responsabilul va fi pus să plătească.
Nu este pentru prima dată când barierele instalate în Sectorul 4 sunt distruse de cetățenii nepăsători. Miercuri, 16 august 2023, Daniel Băluță a publicat pe pagina sa de Facebook noi imagini în care se poate observa că un bărbat se plimbă prin sector și rupe mai multe bariere.
Respectivul distruge barierele fără nici un motiv aparent. Acesta trece pe lângă ele, alegând să le distrugă, cu toate că le putea ocoli.
Distrugerea obiectelor aflate pe domeniul public afectează toți bucureștenii ce locuiesc în zona respectivă. Odată rupte, barierele strică aspectul ariei. De asemenea, ceilalți cetățeni nu se mai pot folosi de obiectele de mobilier urban în scopul pentru care acestea au fost instalate.
Daniel Băluță a transmis următorul mesaj:
Care să fie motivul pentru care tu, un om normal, să distrugi intenționat bunurile publice, fie ele și câteva simple bariere? Cu ce contribui tu, adult educat în comunitatea noastră, la bunăstarea concentățenilor tăi?
Iată și imaginile ce au fost surprinse de camerele de supraveghere stradale:
Primarul Sectorului 4 a anunțat că persoana responsabilă pentru ruperea celor 3 bariere va fi trasă la răspundere pentru faptele sale.
Pe lângă amenda pe care acesta va fi nevoit să o achite, Daniel Băluță a informat că bărbatul din imagini se va alege și cu un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de:
Slavă Domnului că avem camere în proximitatea parcărilor și astfel, bărbatul din imaginile de mai jos va plăti pentru gestul său reprobabil! Și nu doar că va fi amendat, ci se va alege și cu un dosar penal pentru distrugere!
Nu este pentru prima dată când bucureștenii distrug barierele din Sectorul 4. Incidente similare au avut loc atât anul trecut, cât și în 2023, în lunile februarie și martie.
Și în aceste situații, Daniel Băluță a făcut publice imaginile și a anunțat poliția, astfel încât responsabilii să fie găsiți și puși să plătească.