Un bărbat în vârstă de 75 de ani a fost salvat luni de către polițiștii din București, după ce fiul său l-a sechestrat și l-a amenințat cu un cuțit.
Polițiștii au solicitat ajutorul unei echipe de negociatori și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Luni, 5 februarie 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 18 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 10:00, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 5, un bărbat este amenințat de către fiul său, cu un obiect tăietor-înțepător.
Totodată, acesta nu îi permitea tatălui său să părăsească locuința.
Polițiștii s-au deplasat rapid la fața locului și au identificat un bărbat, în vârstă de 57 de ani, care le-a povestit că, în jurul orei 09:30, s-a deplasat la adresa menționată, pentru a-i vizita pe un bărbat și pe fiul acestuia, moment în care, cel din urmă l-ar fi amenințat cu un obiect tăietor-înțepător.
Echipajul de poliție a luat legătura cu tatăl persoanei reclamate, un bărbat în vârstă de 75 de ani, care le-a spus, de la geamul apartamentului, că fiul său nu îl lasă să părăsească locuința.
Autoritățile au încercat să discute cu bănuitul, însă fără rezultat. Acesta le-a spus polițiștilor că tatăl său nu are voie să iasă din casă, asigurând ușa de la imobil.
Având în vedere că bărbatul prezenta un comportament agitat și era incoerent în vorbire, refuzând orice contact cu polițiștii, a fost solicitat ajutorul unei echipe de negociatori și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
În momentul în care aceștia au sosit, din interiorul apartamentului se auzeau mai multe zgomote și strigăte, astfel că s-a procedat la intrarea în locuință, iar bărbatul de 46 de ani a fost imobilizat.
Ulterior, polițiștii au reușit să salveze persoana vătămată și să o scoată din imobil, în siguranță.
Potrivit unui comunicat transmis de Poliția Capitalei, în interiorul casei a fost găsit obiectul tăietor-înțepător pe care bănuitul l-ar fi avut asupra lui pe parcursul desfășurării evenimentelor. Obiectul a fost ridicat și sigilat de către autorități.
Ulterior, un echipaj de prim ajutor l-a transportat pe bărbatul de 46 de ani la o unitate medicală, pentru îngrijiri speciale, unde s-a decis internarea sa.
Menționăm faptul că niciuna dintre persoanele implicate nu prezenta semne vizibile de agresiune”, se arată în comunicat.
De asemenea, împotriva bănuitului a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile.
Cu privire la faptele pe care bărbatul de 46 de ani le-ar fi comis asupra persoanelor vătămate, acestea au refuzat să depună plângere.
Cercetările sunt continuate de către Secția 18 Poliție, din oficiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și amenințare”, a mai transmis Poliția Capitalei.
Te-ar putea interesa și: