Oamenii care au călătorit cu trenul PESA, vineri după-amiază, pe ruta București Obor-Constanța, operat de CFR Călători, au avut parte de o surpriză neplăcută. Aerul condiționat nu a funcționat, iar cei mai bine de 100 de călători au fost nevoiți să suporte temperaturi de peste 30 de grade.
Aceeași situație a avut loc și în primul tren PESA introdus în circulație joi, cel în care a urcat și ministrul Transporturilor, Radu Miruță.
Temperatura din trenul PESA, care a plecat vineri după-amiază din București Obor spre Constanța, era de abia suportabilă.
Echipa de mentenanță PESA a încercat să remedieze problema, însă climatizarea a pornit doar în ultimul vagon, potrivit Club Feroviar. Întrucât temperatura creștea, mulți călători s-au mutat în vagonul mai răcoros, motiv pentru care și acolo aerul a început să devină irespirabil.
Între timp, șeful de tren a trecut prin fiecare vagon pentru a deschide geamurile cu cheia pătrată, singurul lucru pe care l-a putut face în această situație, întrucât echipa PESA a rămas în Gara Obor.
Era mai bun trenul ăla vechi, era răcoare, a spus o pasageră.
Bine că avem tren modern în care următoarea stație se anunță și în engleză, dar murim de cald, a spus un alt pasager.
Până la destinație, trenul a acumulat o întârziere de 57 de minute.
Probleme cu climatizarea a avut și trenul inaugural în care a urcat, joi, Ministrul Transporturilor, Radu Miruță, care a circulat pe relația București Nord-Brașov.
Ministrul a coborât la Periș, unde i-a luat la rost pe reprezentanții PESA. Aceștia i-au spus că a fost repornit sistemul și că problema s-a rezolvat. Nu a fost însă așa, iar funcționarea instalației de aer condiționat a dat rateuri până la destinație, a mai adăugat sursa citată.
Hanna Wisniewska-Sîrbu, reprezentantul PESA în România, a transmis care a fost cauza problemelor cu climatizarea la cele două trenuri:
Repornirea sistemului pe ruta București–Brașov a fost necesară pentru resetarea software-ului instalației de climatizare, care funcționează în condiții de solicitare extremă din cauza temperaturilor ridicate din această perioadă. Pe ruta București–Constanța, o problemă minoră de funcționare a unei uși a fost remediată imediat la fața locului de echipa noastră de service. Inginerii noștri lucrează în permanență în România, împreună cu CFR, pentru a remedia cât mai rapid toate problemele operaționale apărute la începutul exploatării și pentru a asigura stabilitatea deplină a serviciului.
Te-ar mai putea interesa și: