O serie de imagini cu tramvaiul care a deraiat ieri, 13 ianuarie 2025, pe strada Ziduri Moși din Sectorul 2 al Capitalei circulă pe internet. După ce a ieșit de pe șine, mijlocul de transport public a rupt și gardul ce separa sensurile de mers din zona respectivă.
Luni după amiază, în jurul orei 11:21, un tramvai al linie 36 a fost blocat pentru câteva zeci de minute după ce a deraiat. Astfel că, mijloacele de transport public au rămas împotmolite pe Strada Ziduri Moși, sensul de mers către terminalul „Republica”.
STB nu a transmis cu exactitate motivul blocajului, anunțând doar un „incident tehnic”:
Linia 36 – blocata pe Strada Ziduri Moși, la Piața Obor, pe sensul spre Republica. Cauza: incident tehnic. – STB SA Clienți, „X” (fost Twitter).
Cu toate astea, bucureștenii au distribuit pe rețelele sociale imagini în care se putea observa că tramvaiul ieșise de pe șine. Vehiculul de mare tonaj a deraiat din zona de mijloc. În urma incidentului, gardul ce despărțea sensurile de mers ale mijlocului de transport în comun din Sectorul 2 a fost distrus.
Din fericire, nu au fost raportate victime. Iată o serie de imagini publicate pe ieri pe grupul de Facebook „Ești din Sectorul 2”:
| Sursă foto: Facebook-Ești din Sectorul 2-D.A.
Șina pe care circulă linia de tramvai 36 este una dintre cele mai deteriorate din București. Pe parcursul timpului au existat mai multe incidente care au dus la blocarea mijloacelor de transport public. Cele mai dese probleme au fost produse de dilatarea șinei, formându-se chiar „cocoașe” din această cauză.
La acest moment, Primăria Capitalei are în derulare un proiect care presupune reabilitarea a 50 de km de cale de rulare a tramvaielor, însă până la acest moment au fost demarate lucrări doar traseul liniei 5 și la linia de tramvai de pe strada Nicolae Teclu.
Până la acest moment, nu a fost transmis un termen precis la care ar putea fi începute lucrările și pentru restul șinelor de tramvai din Capitală.