VIDEO | Tramvaiul 41, povestea singurei linii STB care seamănă cu ideea de metrou ușor. Traseul inițial era între Piața Presei și Crângași

17 oct. 2024
14925 afișări
VIDEO | Tramvaiul 41, povestea singurei linii STB care seamănă cu ideea de metrou ușor. Traseul inițial era între Piața Presei și Crângași
VIDEO | Tramvaiul 41, povestea singurei linii STB care seamănă cu ideea de metrou ușor. Traseul inițial era între Piața Presei și Crângași | Sursă foto: Captură video Facebook-TPBI

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a transmis povestea uneia dintre cele mai importante și aglomerate linii de tramvai din București, anume linia 41. Aceasta este prima din România care a fost concepută cu un regim de circulație prioritar față de traficul rutier.

Linia de tramvai 41, una dintre cele mai importante și folosite din București

Tramvaiul 41 este unul dintre cele mai importante din Capitală, legând nordul și vestul orașului, fiind și extrem de folosită de cetățeni. Astăzi, TPBI a prezentat oamenilor poveste acestei linii.

Chiar dacă astăzi tramvaiul 41 are un traseu foarte lung, la inaugurare acesta nu străbătea Bucureștiul de la un cap la altul.

Inițial, în anii ’80 (atunci când a fost inaugurat) traseul era cuprins pe porțiunea de drum dintre Piața Presei, Podul Grant și Crângași. Ulterior, s-a luat decizia ca aceasta să fie extinsă, ajungând până în „Ghencea”.

Deoarece numărul călătorilor era din ce în ce mai mare, autoritățile de la vremea respectivă au fost nevoite să facă schimbări, astfel încât să îmbunătățească mobilitatea. Astfel că, din 1997 a început implementarea sistemului de „metrou ușor”. Au existat mai multe etape de parcurs, precum: studii de prefezabilitate și proiectare, iar acestea au fost finalizate în data de 21 Octombrie 2002.

Cele 15 stații pe fiecare sens au fost finalizate, iar pe șinele acestei linii au intrat în circulație tramvaiele V3A-93 de la depoul Bucureștii Noi, modernizate la URAC.

Tramvaiele care circulau la acea vreme pe traseu aveam schemă de culoare exterioară alb cu roșu. Iată câteva imagini:

| Sursă foto: Captură Facebook-TPBI

Printre beneficiile aduse de sistemul de „metrou ușor” care există pe linia 41 se numără:

  • Creșterea vitezei comerciale,
  • Creșterea numărului de călători transportați pe unitatea de timp,
  • Reducerea timpului de deplasare între cele două capete.

Un traseu plin de premiere

Linia 41 a fost una care a marcat mai multe premiere în ceea ce privește transportul public în comun din București, fiind un traseu importat al orașului. Între terminalele „Ghencea„ și „Piața Presei”, a circulat pentru prima dată, în anul 2005, primul tramvai cu podea parțial coborâtă din România.

Alte premiere sunt:

  • Atingerea unui număr maxim de tramvaie pe acest traseu – aproximativ 40 de ture,
  • Apariția primelor tramvaie V3A-93-CH-PPC, în noiembrie 2007.

De asemenea, tot pe această linie au circulat pentru prima dată și noile tramvaie cumpărate de PMB, Astra Imperio Metropolitan. În 2022 au fost efectuate primele probe, iar în luna decembrie primele 15 astfel de tramvaie au intrat pe linia 41.

Traseul are o lungime de 9,5 kilometri cu cale dublă. Acesta continuă să fie unul dintre cele mai solicitat din București și poate chiar de pe nivelul țării.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies