Primăria Capitalei a transmis că se redeschide circulația complet pe Pasajul Basarab, de mâine. Alte lucrări aici vor continua.
Mașinile vor putea circula pe pod din nou
Primăria generală a Bucureștiului a anunțat că se redeschide circulația complet pe Pasajul Basarab, din această noapte. Traficul pe aici a fost oprit la începutul verii pentru reparații. Lucrările sunt necesare pentru recepționarea construcției.
Amintim că acest pod a fost dat în trafic în urmă cu 15 ani, dar recepția proiectului nu a avut loc niciodată. De-a lungul anilor, acesta s-a degradat și-n prezent au fost necesare intervenții.
Șantierul a fost deschis la începutul verii când orașul era mai liber. Însă, odată cu începerea școlii valorile traficului vor crește. Administrația locală a promis că mașinile vor putea merge din nou pe acest pod din septembrie.
Ne-am ținut de promisiune. Pasajul va fi redat circulației la timp. Lucrările vor continua, dar fără întreruperea circulației, doar punctual, din când în când, atunci când va fi nevoie.
Ne propunem să terminăm, în totalitate, aceste lucrări până la finalul anului. Până acum, așa cum am spus, ne-am focalizat pe a deschide circulația. De aceea, am dat drumul la începutul verii când a început vacanța și de aceea finalizăm lucrările acum la început de toamnă, când oamenii se întorc în București și copiii la școală, a spus Ciprian Ciucu într-un videoclip postat de PMB, pe pagina sa de Facebook.
| Sursa video: PMB – Facebook
Edilul Capitalei a făcut și el o postare, pe Facebook, în legătură cu subiectul. Ciucu a dat lista intervențiilor făcute până acum:
- s-a reparat partea carosabilă: asfalt, hidroizolație, rosturi de dilatație și marcaje;
- s-a reparat și protejat structura podului: fisuri, elemente de beton, piloni și intrados;
- s-a curățat și reparat sistemele de scurgere, inclusiv cele de pe calea de rulare a tramvaielor;
- s-a reparat și vopsit elementele metalice, inclusiv bordurile și balustradele.
Iar planul până la finalul anului include următoarele:
- înlocuirea gardurilor ruginite și panourilor de protecție fonică;
- curățarea și protejarea tuturor elementele de beton pe care nu s-a intervenit până acum;
- reabilitarea stației de tramvai: plexiglass, scări, lifturi și scări rulante.
Și tramvaiele revin pe Pasajul Basarab
STB a transmis că liniile navetă 54 și 610 vor fi suspendate. Totodată, tramvaiele 1, 4, 10, 11 și 47 revin la programul lor normal. Iată traseele lor:
Linia 1:
- Va funcționa între terminalele „Romprim” și „Bd. Banu Manta”.
- Traseu dus: „Romprim”, Șos. Olteniței, Calea Văcărești, Pasaj Mihai Bravu, Șos. Mihai Bravu, Șos. Ștefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Șos. Nicolae Titulescu „Bd. Banu Manta”;
- Traseu ȋntors: „Bd. Banu Manta”, Șos. Nicolae Titulescu, Pasajul Basarab, Bd. Doina Cornea, Bd. G-ral Paul Teodorescu, Bd. Timișoara, Str. Progresul, Str. Dr. Constantin Istrati, Șos. Viilor, Șos. Olteniței, „Romprim”.
Linia 4:
- Va reveni pe traseul între terminalele „Șura Mare” și „Zețarilor”.
- Traseu dus: „Șura Mare”, Str. Șura Mare, Șos. Giurgiului, Str. Alexandru Anghel, Str. Zețarilor, „Zețarilor”;
- Traseu întors: „Zețarilor”, Str. Zețarilor, Str. Alexandru Anghel, Șos. Giurgiului, Șos. Olteniței, Str. Șura Mare, „Șura Mare”.
Linia 10:
- Tramvaiele 10 vor circula între terminalele „Romprim” și „Bd. Banu Manta”.
- Traseu dus: „Romprim”, Șos. Olteniței, Piața Eroii Revoluției, Șos. Viilor, Str. Dr. Constantin Istrati, Str. Progresului, Bd. Timișoara, Bd. G-ral Paul Teodorescu, Bd. Doina Cornea, Pasajul Basarab, Șos. Nicolae Titulescu, „Bd. Banu Manta”;
- Traseu ȋntors: „Bd. Banu Manta”, Șos. Nicolae Titulescu, Bd. Iancu de Hunedoara, Șos. Ștefan cel Mare, Șos. Mihai Bravu, Calea Văcărești, Șos. Olteniței, „Romprim”.
Linia 11:
- Va funcționa între terminalele „Zețarilor” și „Cartier Giulești”.
- Traseu dus: „Zețarilor”, Prelugirea Ferentari, Calea Ferentari, Calea Rahovei, Str. Progresului, Bd. Timișoara, Bd. G-ral Paul Teodorescu, Bd. Doina Cornea, Calea Giulești, „Cartier Giulești”;
- Traseu ȋntors: „Cartier Giulești”, Calea Giulești, Bd. Doina Carnea, Bd. G-ral Paul Teodorescu, Bd. Timișoara, Str. Progresului, Calea Rahovei, Calea Ferentari, Prelungirea Ferentari, „Zețarilor”.
Linia 47:
- Tramvaiele 47 vor circula între terminalele „Ghencea” și „Piața Unirii”.
- Traseu dus: „Ghencea”, Bd. Ghencea, Calea 13 Septembrie, Str. Progresului, Str. Dr. Constantin Istrati, Str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, „Piața Uniri”;
- Traseu ȋntors: „Piața Unirii”, Bd. Regina Maria, Str. 11 Iunie, Str. Dr. Constantin Istrati, Str. Progresului, Calea 13 Septembrie, Bd. Ghencea, „Ghencea”.
Te-ar mai putea interesa și: