Lucrările la Planșeul Unirii au început în iunie 2025 și ar urma să dureze 2 ani, potrivit termenului din contractul de execuție. Doar că, recent, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat că „sunt șanse bune” ca acest șantier să fie gata anul acesta.
Însă constructorul Erbașu spune că acest lucru depinde de bugetul alocat pentru anul acesta. În funcție de finanțare, ritmul lucrărilor la planșeul Unirii ar putea accelera, a declarat duminică directorul general al companiei, Cristian Erbașu.
Daniel Băluță a transmis, într-o postare pe pagina de Facebook publicată marți, 3 februarie, că „sunt șanse bune” ca lucrările de la Planșeul Unirii să fie gata anul acesta. El va solicita inclusiv ca toate sumele necesare finalizării investiției să fie incluse în bugetul național pentru 2026.
Sunt șanse bune să terminăm anul acesta lucrările de refacere a Planșeului Unirii.
În aceste condiții, fiind vorba despre o lucrare de interes național, nu local, voi solicita includerea tuturor sumelor necesare finalizării acestei investiții de ordin strategic, în bugetul național pentru anul 2026, chiar dacă estimările inițiale arătau că proiectul se va încheia în 2027, a declarat edilul.
El a mai spus că nimeni nu-și dorește „o groapă imensă în centrul orașului”.
Așa cum am mai afirmat și zilele trecute, nu ne permitem să lăsăm descoperită o groapă imensă în centrul orașului. Sunt convins că nimeni nu își dorește acest lucru, mai ales că, în acest moment, proiectul este deja realizat în proporție de peste 30%, fiind avansat față de termenele inițiale, a mai precizat Băluță.
Sursa video: Daniel Băluță – Facebook
Cristian Erbașu a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Agerpres, că lucrarea a ajuns la un stadiu de 30%. Asocierea de firme desemnată ar vrea ca proiectul să fie gata „cât mai repede”.
Suntem în acest moment la peste 30% din această lucrare în execuție și mai mult ca sigur putem să progresăm destul de mult, în funcție de bugetul alocat pe acest an. Teoretic, această lucrare ar trebui finalizată în 2027, spre final, dar dorința asocierii este ca ea să se termine cât mai repede. Nu știu dacă vom reuși în acest an.
Într-adevăr, este necesară o finanțare suplimentară, nu suplimentară față de contract, ci suplimentară față de bugetarea inițială pe 2026.
Una este dacă se va bugeta la nivelul Ministerului Dezvoltării o sumă de 900 de milioane, cât este suma cu tot cu TVA rămasă, alta este dacă se vor bugeta doar 300 de milioane, însă noi am făcut progres din punct de vedere tehnic și administrativ.
Lucrarea a progresat în continuare, chiar dacă poate finanțarea a mai întârziat, a afirmat Cristian Erbașu într-o conferință de presă.
El a punctat că faza întâi și a doua a proiectului sunt aproape de final și că vor demara și următoarele etape.
Te-ar mai putea interesa și: