Stegarul Dac s-a urcat iar pe Universitate, mai exact pe Facultatea de Geologie, în această dimineață, pentru a protesta. Un șofer avertizează că traficul s-ar putea aglomera în perioada următoare.
Dis-de-dimineață, steagul stegarului a răsărit deasupra Palatului Universității. Bărbatul, care deja protestează pe Facultatea de Geologie de aproximativ o săptămână, le-a atras atenția șoferilor.
Stegarul Dac a început să protesteze pe clădirea Universității din București săptămâna trecută. El este nemulțumit de faptul că CCR a anulat alegerile prezidențiale, fiind un simpatizant a lui Călin Georgescu.
Mai mulți șoferi l-au observat pe Stegar și l-au fotografiat. Unul dintre aceștia a publicat o filmare în grupul de Facebook „Info Trafic București și Ilfov”, pentru a-i avertiza pe ceilalți conducători auto că traficul se va aglomera în perioada următoare.
Potrivit aplicației Google Maps, situația actuală a traficului nu este una bună. Mai multe artere din zona Universității sunt aglomerate, iar mașinile circulă bară la bară:
Traficul s-ar putea îngreuna și mai tare în cazul în care autoritățile vor veni la fața locului pentru a negocia cu Stegarul.
Clipul video cu Stegarul Dac urcat în această dimineață pe Palatul Universității poate fi văzut mai jos:
Acestea nu sunt primele astfel de acțiuni ale Stegarului Dac. În trecut, bărbatul s-a urcat pe un stâlp în fața Parlamentului, dar și pe o macara aflată pe Bd. Iuliu Maniu, din același motiv: pentru a protesta.
Te-ar putea interesa și: