VIDEO | Stadiul lucrărilor în zona șantierului Prelungirea Ghencea: Se lucrează la finalizarea celor două tronsoane delegate de PMB către TCM

09 oct. 2023
9892 afișări
VIDEO | Stadiul lucrărilor în zona șantierului Prelungirea Ghencea: Se lucrează la finalizarea celor două tronsoane delegate de PMB către TCM
VIDEO | Stadiul lucrărilor în zona șantierului Prelungirea Ghencea: Se lucrează la finalizarea celor două tronsoane delegate de PMB către TCM. Sursa foto: captură video Facebook/ Nicorel Nicorescu

Trustul de Clădiri Metropolitane București lucrează la finalizarea celor două tronsoane din zona șantierului Prelungirea Ghencea, anunță consilierul general la Primăria Capitalei, Nicorel Nicorescu.

Lucrările TCM din zona șantierului Prelungirea Ghencea

Se lucrează la finalizarea celor 2 tronsoane care au rămas în delegarea de șantier acordată de PMB către TCM din zona șantierului Prelungirea Ghencea, anunță luni, 9 octombrie, Nicorel Nicorescu, pe Facebook.

Pentru porțiunea de drum de 700 de metri cuprins între intersecția cu Str. Brașov și Str. Râul Doamnei se finalizează, în prezent, lucrărire de asfaltare. Mai apoi, străzile laterale vor fi racordate la acest tronson și va fi montat sistemul de semnalizare.

Întreaga porțiune de drum va avea două benzi pe sensul de mers și ar trebui să fluidizeze traficul rutier. Totodată, tronsonul va duce la un control mai eficient al circulației în acestă zonă a Capitalei, spune consilierul general la Primăria Capitalei.

Din informațiile pe subiect pe care le am, pentru restul tronsoanelor vor exista proceduri de achiziție publică ce vor cuprinde (re)proiectare (proiectarea efectuată în trecut avea mari probleme tehnice) și execuție, a conchis Nicorel Nicorescu.

VIDEO

Lucrările pentru lărgirea străzii Prelungirea Ghencea au început în anul 2019. Bucureștenii care locuiesc în zonă speră ca acestea să fie finalizate cât mai repede pentru că traficul rutier este de coșmar din cauză că mașinile circulă, în mare parte, doar pe o bandă pe sens.

Tronsonul II, între Str. Brașov și Str. Râul Doamnei, a fost început în 2019 de administrația Firea și încă nu a fost finalizat.

Noi, Trustul de Clădiri Metropolitane, lucrăm la tronsoanele 1 și 2. Restul, tronsoanele 2 și 4, linia de tramvai și parcarea park&ride a fost scos din contract, va fi reproiectat și va fi scos la licitație de Primăria Capitalei. Proiectul tehnic are multiple vicii, a fost livrat sub presiune în campania electorală de Compania Municipală Durabilă, care acum este în faliment. Proiectul a fost executat fără a se ține cont de realitatea din teren, sunt foarte multe dispoziții de șantier pentru ajustarea proiectului. De asta este un șantier care merge așa de greu, a explicat pentru HotNews.ro, în luna septembrie, Cristian Hiver, directorul companiei municipale Trustul de Clăriri Metropolitane.

Cookies