VIDEO | Stadiul lucrărilor de la Hanul Solacolu din București, după o lună de la deschiderea șantierului. Trustul de Clădiri: S-au pus în siguranță gangurile de intrare în curte

20 mai 2024
2275 afișări
VIDEO | Stadiul lucrărilor de la Hanul Solacolu din București, după o lună de la deschiderea șantierului. Trustul de Clădiri: S-au pus în siguranță gangurile de intrare în curte
VIDEO | Stadiul lucrărilor de la Hanul Solacolu din București, după o lună de la deschiderea șantierului. Trustul de Clădiri: S-au pus în siguranță gangurile de intrare în curte | Sursa foto: Captură ecran - Trustul de Clădiri Metropolitane Oficial/Facebook

Trustul de Clădiri Metropolitane București anunță care este stadiul lucrărilor de la Hanul Solacolu, aflat pe Calea Moșilor, un important monument istoric al Capitalei. Echipele de muncitori au pus în siguranță gangurile de intrare către curte și, ulterior, s-au realizat fundații pentru ridicarea unor structuri metalice.

Stadiul lucrărilor de la Hanul Solacolu

Echipele TCMB pun în siguranță Hanul Solacolu, un important monumet istoric al Capitalei, urmând ca acesta să fie refăcut, după cum promite administrația de câțiva ani.

Încă din luna februarie a acestui an, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunța că în martie vor începe lucrările de conservare și protejare a Hanului Solacolu. Lucrările propriu-zise au început în aprilie.

Lucrările de consolidare vor începe de abia după etapa de punere în siguranță a clădirii. Vor fi respectate elementele orginale ale clădirii monument istoric, potrivit avizului emis de Ministerul Culturii.

Până acum, Trustul de Clădiri Metropolitane a anunțat, pe pagina de Facebook, că s-au realizat următoarele:

  • Curtea a fost eliberată de o bună parte a resturilor depozitate de-a lungul timpului, astfel încât să se poată crea spațiu necesar manevrării utilajelor și realizării de fronturi de lucru noi.
  • Proiectul a început cu punerea în siguranță a gangurilor de intrare către curte prin realizarea de eșafodaje de lemn cu stâlpi metalici provizorii.
  • Ulterior a fost începută realizarea fundațiilor necesare ridicării structurii metalice în aceleași zone, necesare punerii în siguranță a clădirii.

Povestea Hanului Solacolu

Hanul Solacolu a fost ridicat în anul 1859, de frații Solacoglu, doi negustori bulgari din Sviștov, oraș aflat pe malul Dunării. Aceștia erau stabiliți în Țara Românească și se ocupau cu comerțul și cu afacerile.

Inițial, arhivele orașului notează că cei doi aveau în plan ca aici să se afle o fabrică de paste făinoase, pentru ca la etaj să fie amenajate patru apartamente în care să locuiască numeroasa familie a negustorilor bulgari. Frații Solacoglu aveau în plan să construiască și spații de cazare pentru călătorii și negustorii care străbăteau Bucureștiul.

În cele din urmă, clădirea a devenit han în adevăratul sens al cuvântului. Din unele izvoare ale vremii aflăm că în clădirea de circa 1.000 de metri pătrați erau amenajate nu mai puțin de 100 de camere de cazare. La parter, spre Calea Moșilor se aflau mai multe prăvălii, iar în pivnițele clădirii era depozitată marfa celor ce veneau să înnopteze aici.

Povestea Hanului Solacolu poate fi citită aici:

Cookies