Sindicatul STB a prezentat condițiile extrem de proaste pe care șoferii de autobuz și troleibuz le au la anumite capete de linie din București și din localitățile de lângă oraș. Conducătorii vehiculelor din flota Societății de Transport nu au unde să meargă la baie și, de multe ori, nici măcar suficient loc pentru a întoarce vehiculele.
În data de 19 iunie 2025, în cadrul emisiunii „Studio STB”, realizat de Sindicatul STB, s-a discutat despre condițiile de muncă la capete de linii. Conform informațiilor prezentate, multe dintre acestea, nu corespund Contractului de Delegare.
Reprezentanții sindicatului transmis problema capetelor de linie unde nu există nici măcar toalete este una veche. Deși sindicatul a încercat să intervină și a făcut mai multe adrese scrise în privința acestor probleme, însă sesizările au fost ignorate:
Problema este dintotdeauna. Noi, sindicatul am încercat să intervenim, prin adrese scrise, fiind și colegii noștri de pe trasee nemulțumiți, dar se pare că am fost ignorați. A existat o discuție, însă a rămas doar un cuvânt dat, nimic altceva.
În cadrul unui clip postat de Sindicatul STB pe contul de YouTube este prezentată o listă a capetelor de linie unde există probleme. Iată câteva dintre acestea:
Din cauza acestor condiții precare, șoferii ajung să se îmbolnăvească deoarece nu pot merge la toaletă și nu au locuri unde să se poată spăla pe mâini:
În anumite curse se solicită coborârea trapei pentru persoanele cu dizabilități. Șoferul pune mâna pe mânerul pe care calcă toată lumea. Lași trapa jos, trebuie să o pui înapoi, iar după nu ai unde să te speli pe mâini.
Iată videoclipul:
O altă problemă este că, din pricina ambuteiajelor, șoferii ajung să nu își poată lua pauzele între curse.
În vreme ce condițiile pe care șoferii le au la capetele de linie sunt neconforme, în ultimii doi ani, salariul directorului Societății de Transport București (STB), Daniel Istrate, a crescut de patru ori.
În 2023, proaspăt ajung la conducerea companiei STB, acesta avea un salariu lunar de circa 3.000 de euro. Între timp, prin măriri succesive, indemnizația acestuia a ajuns la suma de 12.000 de euro pe lună, ceea ce înseamnă circa 14 salarii medii pe economie.
Potrivit declarației sale de avere, pe tot parcursul acelui an, din ambele funcții cumulate, a câștigat 181.916 de lei. Suma a fost echivalentul a peste 3.000 de euro pe lună, scrie Buletin de București.