VIDEO | Situație neplăcută în trafic, pe Magheru. Sau cum arătau problemele de circulație din București pe la 1968. Plus niște autobuze vechi și drăguțe

04 mai 2023
397 Afișari
VIDEO | Situație neplăcută în trafic, pe Magheru. Sau cum arătau problemele de circulație din București pe la 1968. Plus niște autobuze vechi și drăguțe
VIDEO | Situație neplăcută în trafic, pe Magheru. Sau cum arătau problemele de circulație din București pe la 1968. Plus niște autobuze vechi și drăguțe | Sursa foto: screenshot Cineclic

București, trafic complicat” ar fi un titlu okish de cărțulie despre viața cotidiană pe străzile orașului, la picior sau mai ales la volan.

În București, prin trafic, în anii 60, când s-au înmulțit mașinile în oraș

Anii 60 sunt anii în care pe străzile din București au apărut tot mai multe mașini. A fost, dacă vreți, un spike auto urban. La sfărșitul acelui deceniu,  au fost automatizate semafoarele și au încăput să dispară din Capitală așa-numitele „borcane cu miliţieni” – puncte fixe de monitorizare și control al traficului rutier. 

Mașinile fiind mai multe, traficul a devenit mai complicat, deci mai multe au devenit și campaniile de educație rutieră. Se făcea educație rutieră la școală, se făcea și la telejuranal.

La telejurnalul de la televizor sau în filme educative care se difuzau la cinematografe, înaintea filmelor pe care te duceai să le vezi, tonul era destul de ferm tovărășesc, dar presărat pe ici, pe colo cu glumițe.

Cineclic publică, pe pagina sa de Facebook, un astfel de film educativ din 1968. Misiunea filmului este, de astă dată, să aducă pietonii pe calea cea bună. Tonul e mustrător, dar voit ghiduș, e evident:

S-ar părea că e la mintea cocoșului că liniile albe, indicând circulația, stopurile și alte accesorii ale străzii moderne au fost inventate pentru a ne ușura și proteja viața. Nu toată lumea este, din păcate, de aceeași părere…

Trafic București
„Bucureștencele noastre, cu cât mai drăguțe, cu atât mai grăbite” | Secvențe din „Probleme de circulație”, «film educativ» din 1968 | Sursa foto: screenshot Cineclic

VIDEO | „Probleme de circulație în București, 1968”. Cum arăta traficul pe Magheru

Despre trafic, în București

Fast forward 55 de ani, și ajungem la traficul din Bucureștiul zilelor noastre, un oraș pe străzile căruia circulă aproape 2 milioane de autoturisme.

Cele mai recente date comunicate de Prefectura Capitalei și Direcția regim Permise ne spun că numărul de mașini înmatriculate în București și Ilfov a crescut cu peste 560.000 în ultimii 10 ani. Asftel, numai mașinile înmatriculate în Capitală și parte din zona metropolitană se apropie de 1,8 milioane.

Un oraș cu trafic îngrozitor

În mai toate clasamentele ultimilor ani, Capitala Românie e undeva în top 10 la numărul de ore pierdute în trafic.

În cea mai recentă analiză anuală TomTom – cea pe anul 2022, Bucureștiul este pe locul 7 mondial la timpul petrecut în trafic pentru a parcurge, cu mașina, o distanță de 10 kilometri:

Timpul petrecut în trafic a scăzut ușor în București anul trecut. Datele arată că media de timp pentru a parcurge 10 km a scăzut cu 10 secunde.

A scăzut cu 10 secunde și a ajuns, astfel, la 27 de minute și 20 de secunde. Atât ne ia, în medie, să ajungem din punctul A într-un punct B care se află la 10 kilometri depărtare.

 

Cookies