Camerele de supraveghere montate în Pasajul Unirii au surprins exact momentul în care mașina – un Mini Cooper – a luat foc din senin. Mai întâi, o flacără în față, apoi flamă se întinde puternic pe sub autoturism.
Persoana aflată la volan oprește mașina; este o femeie care deschide urgent ușa din spate, de unde scoate un bebeluș în „scoică” (scaunul special pentru transportul copiilor în mașină).
În paralel, și ceilalți doi pasageri ies cu repeziciune din mașină; unul dintre ei caută ceva în portbagaj, apoi renunță și, în final, toți cei trei adulți, din care unul cu bebeluș. se îndepărtează cu pași grăbiți de autoturismul în flăcări.
În câteva secunde, în spate se formează o dublă coloană de mașini; una depășește și părăsește zona, o alta se apropie de femeia cu bebelușul în mână și par să ofere ajutor (singuriul astfel de moment din aceste imagini, de altfel), iar toate celelalte rămân pe loc.
Ce ar mai fi de notat este că din nicio mașină vine nimeni cu niciun stingător.
Îți recomandăm să citești și:
Din cauza mașinii care ardea în pasaj la Unirii, traficul în subteran a fost blocat, iar situația la suprafață a fost și mai complicată din cauză că semafoarele din Piața Universității nu funcționează pentru că în rond sunt lucrări de amenajare.
Incendiul din această dimineață din Pasajul Unirii, care a izbucnit în jurul orei 09:00, a fost stins după aproximativ o oră – cu mașina făcută scrum, iar traficul a fost reluat în totalitate după aproximativ 4 ore, după ce s-a închieiat și cercetarea la fața locului.