VIDEO | Secretele ”Vilei cu Clopoței”, comoara dăruită Bucureștiului de Dr. Nicolae Minovici

13 nov. 2025
7515 afișări
VIDEO | Secretele ”Vilei cu Clopoței”, comoara dăruită Bucureștiului de Dr. Nicolae Minovici
VIDEO | Secretele ”Vilei cu Clopoței”, comoara dăruită Bucureștiului de Dr. Nicolae Minovici | Sursa foto: Muzeul Municipiului BHucurești

Secretele se împletesc în povestea „Vilei cu Clopoței”, astăzi Muzeul Minovici.

O poveste care începe acum aproape 150 de ani, când doi buni prieteni, medicul Nicolae Minovici și arhitectul Cristofi Cerchez ajung, într-una dintre plimbările lor de final de săptămână, la marginea de nord a  Bucureștiului, acolo unde azi e Fântâna Miorița.

Istoricul Adrian Majuru amintește că doctorul Minovici avea două mari dorințe: în timpul său liber, să fie cât mai departe de forfota orașului și să transforme acel refugiu al spu într-un loc cu totul special. Voia să înființeze un muzeu de artă națională.

Nicolae Minovici a reușit să cumpere un teren care, pe atunci – adică în anul 1900 – era în afara orașului, iar prietenul său arhitect este cel care a dat viață viziunii.

„Vila cu clopoței”, bijuterie de arhitectură neoromânească

Refugiul doctorului Minovici este considerat unul dintre monumentele arhitecturale remarcabile pentru stilul neoromânesc.

Construcția a început în anul 1904 și a fost gata un an mai târziu.. După ce arhitectul Cerchez a ridicat „prima casă în stil popular românesc”, Nicolae Minovici a transformat-o în primul muzeu privat de artă populară din București, lucru care s-a întâmplat încă din anul 1906:

O impresionantă colecție de artă populară a fost adusă, în refugiul său, de doctorul Minovici. O colecție îmbogățită spectaculos între 1919-1940,  prin achiziții.

În clădire nu s-a locuit permanent. Până în 1937, aici reuniuni familiale sau colegiale, conferinţe şi sesiuni ştiinţifice precum şi diferite consfătuiri profesionale la care participau fraţii Mina și Nicolae Minovici, ctitorii și directorii Institutului Național de Medicină Legală (1892), primul institut de profil care a influențat puternic domeniul medical românesc și mondial.

La sfârșitul anilor ’30, Nicolae Minovici a donat orașului („Comunei Bucureștilor”) și proprietatea, și extraordinara sa colecție. Potrivit actului de donație, vila urma să fie „pentru totdeauna ” un muzeu de artă națională cu denumirea „Muzeul de Artă Populară Prof. Dr. Nicolae Minovici”.

În patrimoniul muzeului de azi predomină obiectele textile (cămăși, ii, fote, vâlnice, ștergare, scoarțe) şi cele de ceramică, însă muzeul deține colecții reprezentative de icoane, ouă încondeiate și obiecte de lemn specifice gospodăriei țărăneşti.

Istoricul  și antropologul Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului București, ne oferă, într-un documentar MMB, istoria și secretele „Vilei cu Clopoței” – sau „a Neodihnei”, cum i se mai spunea:

«Vila neodihnei» a fost proiectată pentru a avea un rol de reprezentare. La începutul secolului al XX-lea, Mina și Nicolae Minovici se aflau în relații de colaborare instituțională, dar și personală, cu lumea medicală europeană, iar vizitele erau constante. Pentru a completa o imagine despre România, o țară care se moderniza cu pași repezi după 1860, dar care reprezenta încă un spațiu exotic și puțin cunoscut pentru mulți dintre partenerii culturali și stiințifici din Europa, Nicolae Minovici s-a hotărât să se dedice unui proiect, care să arate în mic, în detaliu, autenticitatea țării sale. Și acest proiect a fost muzeul de artă națională găzduit într-una dintre primele clădiri ridicate în București, în stil neo-românesc, de către arhitectul Cristofi Cerchez. După 1906, toți colaboratorii externi ai lumii medicale românești au fost aduși în vizită la «vila neodihnei» pentru a cunoaște o parte din cultura Românie.

Cookies