Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, anunță că alte șase stații STB din aria administrată au fost modernizate, iar oamenii beneficiază de refugii unde se pot adăposti de soare, de ploaie și de ninsoare în timp ce așteaptă autobuzul sau troleibuzul.
În total vor fi modernizate 40 de stații din Sectorul 4.
Alte șase stații STB din Sectorul 4 au fost modernizate, anunță Daniel Băluță marți, 7 iulie, printr-o postare pe pagina de Facebook. Acestea oferă călătorilor care așteaptă autobuzul sau troilebuzul condiții mai bune, stațiile fiind prevăzute cu copertine, care îi protejează de soare, ploaie sau ninsoare.
Punem la dispoziția călătorilor alte șase stații STB modernizate, din totalul celor 40 pe care le amenajăm în Sectorul 4, pentru ca oamenii să aibă condiții cât mai bune atunci când aleg autobuzul sau troleibuzul.
Primarul Sectorului 4 a mai adăugat că șase astfel de stații sunt deja finalizate pe Calea Văcărești, deservin bucureștenilor care călătoresc cu liniile 312, 381, 72, 73, 74, 76.
Așa cum mulți dintre dumneavoastră ne-ați solicitat, aceste stații sunt acum amenajate cu refugii care îi protejează pe călători de ploaie, ninsoare ori soarele puternic, oferindu-le mai mult confort în timpul așteptării mijlocului de transport.
Șase astfel de stații sunt deja finalizate pe Calea Văcărești și deservesc liniile 312, 381, 72, 73, 74, 76.
Daniel Băluță a subliniat și importanța lucrărilor de modernizare a infrastructurii de transport public.
Poate că o stație de autobuz nu pare, la prima vedere, o investiție spectaculoasă. Dar pentru omul care merge zilnic la serviciu, își duce copilul la școală, ajunge la medic sau se întoarce acasă după o zi de muncă, astfel de lucrări chiar fac diferența, mai ales într-un oraș atât de aglomerat cum este Bucureștiul și în care transportul public trebuie să fie o alternativă firească, sigură și ușor de folosit la mașina personală, dacă vrem mai puține autoturisme în trafic și un aer mai curat.
Sursa video: Daniel Băluță – Facebook
Te-ar mai putea interesa și: