VIDEO | Șantierul de la intersecția Eroii Revoluției, pe ultima sută de metri. Zona va fi eliberată de camioane după finalizarea lucrărilor de asfaltare

16 apr. 2024
17833 afișări
VIDEO | Șantierul de la intersecția Eroii Revoluției, pe ultima sută de metri. Zona va fi eliberată de camioane după finalizarea lucrărilor de asfaltare
VIDEO | Șantierul de la intersecția Eroii Revoluției, pe ultima sută de metri. Zona va fi eliberată de camioane după finalizarea lucrărilor de asfaltare | Captură ecran: Daniel Băluță - Facebook

Lucrările de la intersecția Eroii Revoluției sunt pe ultima sută de metri, transmite primarul Sectorului 4 Daniel Băluță. Zona se va elibera odată ce muncitorii vor finaliza, în perioada următoare, asfaltarea carosabilului.

Intersecția de la Eroii Revoluției prinde contur

Daniel Băluță anunță, printr-o postare pe Facebook, că lucrările de la Eroii Revoluției vor fi gata în curând. Vestea cea mai bună vine pentru șoferi, pentru că zona va fi eliberată de utilajele muncitorilor, iar traficul nu va mai fi afectat.

Totodată, edilul mai spune că și spațiile verzi sunt aproape gata. În pasajul pietonal subteran s-au montat corpurile de iluminat și, în curând, bucureștenii vor putea beneficia și de această zonă din Sectorul 4.

Intersecția de la Eroii Revoluției începe să se elibereze.

Constructorii mai au puțin și încheie lucrările de asfaltare, iar camioanele vor dispărea din zonă încetul cu încetul, lăsând libere benzile de circulație.

Spațiile verzi sunt și ele aproape gata, în timp ce în pasajul pietonal subteran au fost montate și corpurile de iluminat, așa că în scurt timp ne vom bucura cu toții de această nouă poartă de intrare în Sectorul 4.

Chiar dacă edilul spune că lucrările sunt aproape gata, nu a anunțat nicio dată pentru inaugurarea noilor lucrări de la Eroii Revoluției.

Pe la începutul lunii, șoferii care au trecut prin această zonă în timp ce muncitorii se aflau pe șantier au fost nevoiți să aștepte în trafic zeci de minute.

Pe data de 2 aprilie, dis-de-dimineață, un membru al comunității „Info Trafic București și Ilfov”, scria pe grupul de Facebook administrat de Info Trafic România că în zona Eroii Revoluției se circulă greu din cauza lucrărilor realizate pe șantier.

Evitați zona Eroii Revoluției… pe vrednicii care lucrează în zonă i-au găsit asfaltarea…

Situație care nu a putut fi evitată de conducătorii auto, motiv pentru care zona s-a aglomerat. Acum, Băluță promite că odată cu închiderea șantierului, traficul se va decongestiona.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies