Cum treci de Piața Progresul din București, faci la stânga pe strada Verigel și destul de repede ajungi într-un loc în care, cândva, era “Fabrica Autobuzul”.
Era anul 1955 când la București se fabrica primul autobuz integral românesc. A fost făcut la nou înființatele uzine Tudor Vladimirescu, ridicate de comuniști pe terenuri confiscate de la familia Brătianu. Iar primul autobuz românesc avea să fie botezat la fel ca „părintele revoluției chineze”: Mao Tze Dun. Pe scurt, “autobuzul M.T.D.”
Așa de încântat a fost Gheorghe Gheorghiu Dej de această ispravă românească, încât a decis ca uzinele Tudor Vladimirescu, ridicate de comuniști pe terenuri confiscate de la Brătieni, să nu mai producă semănătoare și batoze, ci doar autobuze și mașini utilitare. Și, dacă liderul comunist a decis așa, așa s-a întâmplat. În 1957, de aici ieșeau primele modele de autobuze, variante modernizate ale „pionierului” Mao Tze Dun. Erau autobuzele TV 1 si TV 2. Vine apoi diversificarea: la București nu se mai fac doar autobuze, ci și troleibuze, microbuze, ambulanțe și camioane mici.
Undeva prin anii 70, Uzinele Tudor Vladimirescu își schimbă numele și devin “Întreprinderea Autobuzul”, iar statul român cumpără o licență germană pentru fabricarea mașinilor destinate transportului de călători, cum povestea la un moment dat, pentru Digi24, Dan Vuerich, fost director al Rocar (în care s-a transformat apoi “Autobuzul”):
Am cumpărat licenţa de acolo şi au început să se fabrice autobuze din anul 1972, după ce o serie întreagă de muncitori, ingineri, maiştri au fost la specializare în firma respectivă în Germania.
Acela fost momentul în care a început exportul de autobuze și utilitare fabricate la București.
Cincelic, platforma online VoD care permite accesul publicului la documentare și filme de lung metraj românești, pe bază de abonament, a publicat recent, pe pagina sa de Facebook, un film realizat de propaganda comunistă, în 1967, în care sunt descrise elogios creativitatea și productivitatea de la „Autobuzul”
Între anii 50 și 1990, Autobuzul București a fost singurul furnizor din România de vehicule pentru transport persoane si vehicule ușoare de marfă.
Pe 1 decembrie 1990, fosta întreprindere de stat a fost transformată în societatea comercială pe acțiuni „Rocar” S.A. Dar anii 90 n-au fost cei mai reușiți pentru Rocar. În România, piața se liberaliza, cumpărătorii erau dominant din blocul comunist, iar piețele din aceste țări se transformau, și ele, la rându-le.
Până în 90, cu piața națională închisă, deci inclusiv cu importuri interzise, Autobuzul (devenit Rocar) a fost singurul producător și furnizor de mijloace de transport în comun. Dar, când piața s-a deschis, foștii clienți (diverse societăți și regii de transport public din țară) descoperit alte variante, de la vehicule mai noi și mai moderne și până la piața second-hand.
Deloc în ultimul rând, a existat și litigiul cu fabrica IKARUS BUS Ungaria, care a acuzat Rocar că, pe vremea când era „Autobuzul București”, a copiat integral mecanismul și ansamblul articulației unui produs de-al lor.
În anii ’80, înainte să cadă comunismul, conflicul dintre „țările surori” a fost aplanat, dar imediat după ce a picat Cortina de Fier, IKARUS a redeschis procesul și l-a și câștigat. A fost o lovitură destul de dură pentru ROCAR, fabrica fiind obligată, printre altele, să nu mai producă modelele de la care a pornit conflictul juridic pierdut de București.
Îți recomandăm să citești și: